Soția bărbatului mort în explozia de la Petromidia își strigă durerea pe Facebook: ”Așa arată iadul”
Cinci angajați de la Petromidia au fost răniți, vineri, după explozia care a avut loc la rafinărie, iar un bărbat și-a pierdut viața. Soția lui Iulian A. nu-și poate reveni din șoc și își strigă durerea pe Facebook.
În urma exploziei, o singură persoană și-a pierdut viața. Este vorba despre Iulian A., în vârstă de 32 de ani. Potrivit Antena 3, acesta a intrat de dimineață în schimbul 1, iar la ora 14:00 urma să fie înlocuit. Ultima postare pe pagina sa de socializare a făcut-o joi dimineața, când a publicat o fotografie cu un răsărit de soare: ”Cine se trezește de dimineață… Lucrează în ture!”, a scris Iulian.
Bărbatul era căsătorit de trei ani și avea un copil. Soția lui lucrează tot la Rompetrol. Femeia nu-și poate reveni din șoc și nu poate accepta pierderea bărbatului iubit. Își strigă durerea pe Facebook. Iulian a lăsat un gol imens în viața soției și fetiței sale, în vârstă de doar doi anișori.
”Ziua e bine, e mai liniște în suflet, sunt mulți oameni în jur, toată lumea vorbește, e acel furnicar de care nici gândurile nu ți le auzi, ziua o pot numi un fel de „amortizor al durerii”… Daaaaar pedeapsa vine noaptea. Cică noaptea ar trebui să fie un sfetnic bun, vă zic eu, nu, nu e! Noaptea e acel moment când se închid ușile și acele sute de mâini întinse cu ajutoare dispar în ceață.
Noaptea e acel moment când nu îți mai aparții, când vrei să plângi și să țipi până ar începe să îți sângereze corzile vocale de durere, dar nu poți pentru că te temi să nu trezești și sperii copilul și ajungi în punctul în care ești nevoit să țipi, să urli și să plângi în șoaptă… P.S. așa arată iadul”, a scris femeia pe Facebook.
Deflagrația a fost anunțată printr-un mesaj RO-Alert
Deflagrația a fost anunțată printr-un mesaj RO-Alert. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă pe o rază de 1000 de metri și să închidă geamurile: ”În zonă sunt degajări mari de noxe! Evitați zona pe o rază de 1.000 de metri! Rămâneți în interiorul locuințelor și închideți geamurile!”, se arata în mesajul RO ALERT trimis de autorități.
Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a anunțat că incendiul a apărut la ora 12.30 și nu consideră că este vorba despre o eroare umană, ci de faptul că o instalație ar fi cedat: ”Suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim. Din păcate nu s-a mai putut face nimic”, a precizat acesta.