Diana Șoșoacă este, fie că vrea sau nu, o apariție! Senatoarea este una dintre cele mai cunoscute parlamentare datorită felului său franc și curajos de a spune lucrurilor pe nume. Dar, chiar dacă în Parlament este foarte extrovertită, în viața personală lucrurile par mai calme. CANCAN.RO a surprins-o pe Diana Ivanovici Șoșoacă în timpul unei ieșiri alături de câțiva apropiați. Iată cât de atentă este senatoarea cu cei din jur.
Diana Șoșoacă este una dintre cele mai controversate figuri din politica românească. Senatoarea a lăsat deoparte pentru câteva ore toate problemele și scandalurile în care este implicată, cu sau fără voia ei, și s-a relaxat. Politicianul român a fost invitat la un eveniment cu fast la Mandaloun pentru a-și sărbători un amic. Senatoarea și-a făcut prezența la timp și a adus flori și cadouri, așa cum se face la o aniversare.
Diana Ivanovici Șoșoacă a venit însoțită de un bărbat, care i-a fost și șofer, dar și de două fetițe. Am remarcat că senatoarea a fost toată numai un zâmbet. A ajuns la timp și părea că s-a simțit bine la eveniment. A petrecut la Mandaloun, un local exclusivist din nordul Capitalei vreme de câteva ore. Apoi, au ieșit cu toții din restaurant, iar senatoarea a fost foarte zâmbitoare cu toată lumea. S-a pupat cu câțiva dintre cei alături de care a petrecut la restaurant, apoi s-a îndreptat alături de ceilalți invitați către parcare.
Am remarcat că Diana Șoșoacă a purtat o ținută elegantă formată dintr-o rochie neagră, până în pământ, peste care a pus o haină albă. Părul l-a avut prins într-un coc la spate, iar bijuteriile au completat ținuta. Ajunsă în parcare, și-a luat la revedere de la restul persoanelor, apoi s-a urcat în mașină alături de un domn care purta o căciulă rusească. Doamna senator Șoșoacă a ales să urce ea la volan, chiar dacă are permisul suspendat. Cel mai probabil, aceasta circulă cu dovada de 14 zile, în timp ce bărbatul a ales să se urce pe scaunul din dreapta.
Vă reamintim că zilele trecute Diana Șoșoacă a fost oprită în trafic de un echipaj de poliţie. Senatoarea gonea cu 110 km/h oră într-o zonă cu limita de 40 km/h. Diana Șoșoacă a rămas fără permis pentru 3 luni şi a fost amendată cu 1.500 de lei. Ea s-a dat jos din maşină şi a mers la geamul poliţiştilor pe care i-a insultat, susţinând că i-au făcut o nedreptate. Senatoarea a dat vina pe sistemul care vrea să o oprească din campanie electorală. O zi mai târziu, Diana Şoşoacă s-a mai ales cu încă o sancţiune. A fost amendată şi pentru că le-a vorbit urât agenţilor care au oprit-o în trafic și au sancționat-o.
(ACCESEAZĂ ȘI: DIANA ȘOȘOACĂ A RĂMAS FĂRĂ PERMIS DUPĂ CE A CONDUS CU 110 KM/H PE UN DRUM CU LIMITA 40 KM/H. A RĂBUFNIT ȘI INSULTAT )
”Având în vedere afirmaţiile şi expresiile proferate, la adresa poliţiştilor rutieri, de către femeia sancţionată la data de 10 martie a.c., pentru depăşirea limitei maxime de viteză, poliţiştii rutieri din Buftea au aplicat persoanei respective sancţiunea contravenţională cu amendă în valoare de 1000 de lei, potrivit art. 2, pct. 1 din Legea 61/1991 actualizată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a precizat IPJ Ilfov.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.