„Soseaua Mortii”
PERICOL. „Soseaua Mortii” a bagat frica in olteni INFRICOSATOR. Crucile mortilor de pe sosea „strajuiesc” drumul si ii sperie pe soferii care trec pe acolo, mai ales in timpul noptii DRAMA. Carmen, sotia senatorului Adrian Paunescu, a ucis intr-un accident trei dintre cei patru membri ai unei familii Sangeros. Sute de oameni au murit sau au fost raniti in accidente rutiere pe drumul care leaga Craiova de Capitala Mirabela BUBATU Drumul European 70, care face legatura intre Craiova si Bucuresti, a devenit o adevarata sperietoare pentru soferii din intreaga tara. Numai intre localitatile Pielesti si Craiova s-au produs, in ultimii ani, 200 de accidente rutiere, soldate cu peste 100 de morti si mai bine de 300 de raniti. Pentru sangele varsat a fost botezata „Soseaua Mortii”. De-o parte si de alta a Drumului European 70 sunt insirate zeci de cruci, care povestesc, tacute, adevaratele carnagii de pe sosea. „Sute de oameni au murit aici din cauza vitezei, striviti sub fiarele masinilor, calcati de tir-uri sau cazuti sub pod. Numai cand ma uit la crucile astea ma apuca frica”, spune un sofer oltean, Costel Ciuboteanu. Oamenii legii sustin ca accidentele s-au produs din cauza vitezei excesive, a neatentiei la volan sau din dorinta soferilor de a simti adrenalina pe patru roti. „Neadaptarea vitezei la conditiile de trafic, adormirea la volan, traversarea neregulamentara au facut zeci de morti si raniti in aceasta zona, numai anul acesta”, a declarat subcomisarul Florentina Popescu, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Dolj. Un accident macabru a avut loc in urma cu sase luni, cand trei adolescenti care se intorceau de la o discoteca din Craiova si-au pierdut vietile sub rotile unui tir. Soferul bolidului a adormit la volan si a intrat pe contrasens, strivindu-i.
Carmen Paunescu a omorat trei oameni pe „Soseaua Mortii”
Pe 31 iulie 2004, Carmen Paunescu, sotia senatorului Adrian Paunescu, aflata la volanul unui autoturism de teren, a ucis trei dintre cei patru membri ai familiei Burlan, care se aflau intr-o Dacia Nova. Sotii Burlan au murit pe loc, Laura, fiica cea mare, decedand cateva ore mai tarziu, la Spitalul Judetean Craiova. Unica supravietuitoare, Silvia Burlan, atunci in varsta de 16 ani, evita sa vorbeasca despre ajutorul pe care l-a primit de la Carmen Paunescu. Se pare ca sotia senatorului i-a oferit un apartament, o masina de spalat si o pensie alimentara lunara. Un alt accident sangeros s-a produs in seara zilei de 9 aprilie. Patru persoane si-au pierdut viata, iar alte doua au fost transportate in stare grava la Spitalul Clinic Judetean Craiova, dupa ce un autoturism, marca Audi, condus de Daniel Serdaru, zis „Daniel Tiganu”, a intrat in coliziune cu un autotrailer.