Sorina Pintea, despre cazul Săpoca: ”Suspiciunea mea este că asistentelor li s-a făcut frică”
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, luni, că suspiciunea sa este că agresorul de la Spitalul Săpoca a fost deranjat de prezența unui alt pacient, care fusese pus în același pat cu el și că asistentelor care erau de gardă li s-a făcut frică.
La Spitalul Săpoca, ministrul Sănătății a constatat niște lucruri „care trebuiesc verificate mai amănunțit, cum ar fi, de exemplu, patologia pentru care pacienții din salonul 206 au fost internați”.
”Acolo erau pacienți sedați, dar în vârstă, cu comorbidități, cu demențe, erau pacienți mai mult de paleație, nu neapărat de zona psihiatrică. Eu vreau să văd foarte clar cum au fost internați acei pacienți, pentru că dacă au trecut prin UPU și n-au fost investigați și doar trimiși spre Săpoca, atunci s-ar putea să avem o problemă.
„În noaptea atacului, niciunul dintre cei cu care am discutat n-a spus că ar fi vorba de dormit. Pacienții spun altceva. Sunt diverse versiuni. Cert este că în momentul în care atacatorul a început să atace, nu se afla nimeni în preajmă. El a putut să omoare și să rănească 13 persoane, dar nu este vorba despre un minut, am spus de la început că nu cred în această variantă și am avut dreptate. Nu cred că nu s-au auzit zgomote deloc. Ușile celor două saloane erau deschise. Ușile salonului 207 sunt batante. Am pus întrebarea de ce nu s-a auzit când a intrat atacatorul cu acel stativ”, a explicat Sorina Pintea, la Digi 24.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că suspectează că asistentelor le-a fost teamă să intervină.
”Suspiciunea mea este că li s-a făcut frică. Este o suspiciune, nu a reieșit așa din declarații. A fost foarte interesant, dai telefon la 112, chemi muncitorii de supraveghere. E o chestiune pe care probabil anchetatorii o vor desluşi, pot să înţeleg că le-a fost frică, sunt convinsă că a deschis una dintre ele uşa, au văzut ce se întâmplă şi atunci au sunat după ajutor, dar finalul e tragic”, a continuat Sorina Pintea.
Sorina Pintea a mai spus că suspiciunea sa este că agresorul a fost deranjat de faptul că a fost pus în același pat cu un alt pacient.
„În acel salon erau 6 paturi. Agresorul era treaz și atunci au decis cei de acolo să-l pună pe pacintul nou-venit în pat cu agresorul, agresorul fiind întrebat „Putem să-l punem lângă tine?”, el spunând „Da” (…) Pe hol existau camere. Asistenta și-a făcut rondul, ușile saloanelor fiind deschise. Spune că l-a văzut pe acest pacient, pe agresor, spălându-se pe față și întrebându-l de ce nu doarme. Agresorul nu a spus nimic și s-a pus în pat. (…) La Tribunal, el a spus că a avut o altercație cu un coleg de salon, pe scări, dar el i-a lovit pe toți. S-ar putea să greșesc, dar suspiciunea mea este că a fost deranjat de prezența acelui pacient în pat lângă el. Existau paturi libere”, a conchis ministrul.