Sorin Oprescu, la intalnirea primarilor celor 28 de capitale europene! Afla tot ce s-a discutat!
La reuniunea gazduita de primarul Romei, Ignazio Marino, a participat si Comisarul pentru Politica Regionala si Dezvoltare Urbana, Johannes Hahn, aflat la final de mandat, precum si edilii din Atena, Bratislava, Bruxelles, Helsinki, Lisabona, Luxemburg, Nicosia, Paris, Bucuresti, Sofia, Valetta, Viena, Zagreb, Amsterdam, Berlin, Budapesta, Londra, Ljubljana, Madrid, Praga, Riga, Talin, Vilnius si Varsovia.
Tema reuniunii a fost „Dezvoltarea Agendei Urbane a Uniunii Europene” si a reconfirmat sprijinul si implicarea pe care isi propun sa le obtina capitalele europene pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare cuprinse in strategia Europa 2020, precum si necesitatea instituirii unui cadru formal de dialog intre cele 28 de orase si Comisia Europeana.
“In lipsa unor strategii globale si unitare, nu putem vorbi de cresterea calitatii vietii”
Primarul general Sorin Oprescu a atras atentia asupra faptului ca nu se poate vorbi de o crestere a calitatii vietii in capitalele europene, daca nu exista o strategie globala. In cadrul interventiei sale, Sorin Oprescu s-a referit la rolul unic al capitalelor europene de a se constitui in veritabile motoare ale unei dezvoltari sustenabile si multidimensionale.
„In lipsa unor strategii globale si unitare, coordonate eficient si in consens cu necesitatile si cerintele comunitatilor, nu putem vorbi de cresterea calitatii vietii concitadinilor nostri, ale caror interese le reprezentam. Aceste deziderate pot fi atinse numai in contextul adoptarii unei Agende Urbane a Uniunii Europene, iar ea nu poate exista fara participarea directa si nemijlocita a celor 28 de capitale”, a spus Oprescu.
Remarcand, totodata, necesitatea adoptarii urgente a acesteia, ca document pragmatic al dezvoltarii Uniunii Europene, Sorin Oprescu a prezentat cateva dintre propunerile considerate de Administratia Bucurestiului drept prioritati in perioada urmatoare. Astfel, edilul-sef vrea crearea unei baze de date intre capitalele statelor membre, cuprinzand cele mai bune practici, permanentizarea dialogului urban prin crearea unei platforme care sa permita si sa incurajeze implicarea cetatenilor in procesul decizional si promovarea exemplelor de succes si intarirea schimbului de experienta, in contextul similitudinii problemelor cu care se confrunta societatea actuala.
“Astazi, capitalele europene nu sunt nimic altceva decat lumi in miniatura”
Participantii au remarcat importanta mentinerii dialogului cu noua Comisie Europeana si cu noul Comisar pentru Politici Regionale. Rolul distinct al capitalelor europene in instituirea unei noi abordari a reprezentat o tema serioasa de discutie, participantii reiterand necesitatea asigurarii dreptului capitalelor de a participa nu numai la dialogul tehnic cu Comisia Europeana, ci si la cel politic, inainte de adoptarea deciziilor. Primarul Atenei, Yiorgos Kaminis, a declarat ca „agenda urbana pusa astazi in discutie nu se mai refera la viitorul capitalelor, ci chiar la cel al Europei, parte a unei lumi cu adevarat globalizate”. “Astazi capitalele europene nu sunt nimic altceva decat lumi in miniatura” a subliniat Anne Hidalgo, Primarul Parisului.
CITESTE SI
Sorin Oprescu sustine OUG privind Statutul alesilor locali
La finalul intalnirii, reprezentantii celor 28 de capitale au convenit sa constituie un grup de actiune din randul participantilor, care sa prezinte concluziile acestei reuniuni Presedintelui Comisiei Europene, Jean-Caude Juncker, declansand astfel permanentizarea dialogului politic dintre Comisie si cei 28 de primari ai capitalelor europene. (A.S.)