Ultima ediție a emisiunii Chefi la Cuțite, cea de miercuri seara, a stârnit revoltă. În fapt, cel care a enervat pe toată lumea pare că a fost Sorin Bontea. Comportamentul acestuia și atitudinea malițioasă la adresa celor doi colegi ai săi au stârnit revolta fanilor show-ului culinar. Liderul echipe roșii a fost desființat de către internauți.
Ediția de seara trecută a emisiunii Chefi la Cuțite a stabilit semifinaliștii jocului. Proba pe echipe a fost una grea, având în vedere că aceia care câștigau treceau direct în etapa următoare a concursului. Cele trei echipe au muncit din greu pentru a trimite în fața juraților cele mai bune farfurii. Până aici totul bine, însă momentul culminant a fost acela în care concurenții așteptau rezultatul.
Farfuriile au început să intre pe bandă, iar în așteptarea deznodământului, Sorin Bontea a avut o atitudine ce a enervat multă lumea. Chef-ul era încrezător în farfuria pregătită de echipa sa și nu le-a acordat nici o șansă celorlalte două echipe. Acesta a comentat rezultatele adversarilor și nu a fost prea blând în exprimare.
„N-o să fie ușor cu ăștia de la gri deloc”, și-a început Sorin Bontea tirul, referindu-se la cei din echipa lui Florin Dumitrescu.
Mai apoi, liderul echipei roșii a spus despre cei din echipa lui Cătălin Scărlătescu că nu au nicio șansă să câștige: „La Cătălin nu-i nimic. N-are nicio șansă”. Cu toate acestea, banda a adus o farfurie a echipei negre, fapt ce a generat un alt comentariu malițios din partea lui Bontea: „Bă, dar asta nu știu de unde a apărut”.
Echipa lui Scărăltescu a mai primit o farfurie, iar Sorin Bontea a contracarat, din nou: „Dacă a luat Scărlătescu două farfurii, cu nimic în farfurie, vă dați seama ce ne face Dumitrescu, care avea ditamai desertul pe lângă ce au făcut ăștia de la negru?”
Spre final, cele trei echipe au ajuns la egalitate, iar liderul echipei roșii a revenit în forță: „Mi se părea așa… Oricum mă mir de unde au intrat 2 negre și 2 gri, nu mai înțeleg nimic”. În cele din urmă, echipa lui Sorin Bontea a ieșit câștigătoare, iar chef-ul s-a bucurat intens în fața celor doi colegi ai săi. Toate acestea au provocat furia fanilor emisiunii.
După ce au văzut reacțiile lui Sorin Bontea, mulți dintre urmăritorii show-ului culinar l-au pus la zid. Aceștia s-au arătat revoltați și au trecut la rândul lor la atac. L-au criticat dur în mediul online și i-au bătut obrazul.
„Bontea e prea încrezut, prea plin de el, parcă cei doi șefi n-ar ști nimic în bucătărie. Îi place să-i critice când el pierde că n-au nimic bun în farfurie și totuși au câștigat. Reacțiile lui nu dau dovada de om cu bun simț”, a scris un internaut pe pagina de Facebook a emisiunii.
„BONTEA e un încrezut și un tip lipsit de tact. Nu respectă pe ceilalți”, „Bontea n-am crezut ca poți fi atât de răutăcios!”, „Cel mai antipatic chef, Bontea! Se crede buricul pământului…Dă-ți cu reveneală, omule, nu ești cel mai cel…”, „Bontea un arogant excesiv rușine că ești coleg cu Florin și Cătălin, acești doi oameni au un respect deosebit”, au mai fost câteva dintre comentariile lăsate de alți internauți.