Amuzant. Patru rozatoare din Australia demonstreaza ca au aptitudini de sportivi De cateva zile, un filmulet care infatiseaza patru soricei surferi face senzatie pe site-ul Youtube. Rozatoarele, pe nume Bunsen, Harry, Curly si Chopsticks, au fost duse de stapanul lor, Shane Willmott, pe plaja si apoi filmate in timp ce isi demonstrau aptitudinile de sportivi temerari. „In ziua cand i-am scos pe plaja, valurile erau asa de mici, incat nimeni in afara de ei nu putea sa faca surf”, isi aminteste amuzat Shane. „Este absolut incredibil. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca un soricel poate sta pe o placa de surf si poate avea un atat de bun simt al echilibrului”, a adaugat Justin Gane, producatorul videoclipului. Insa, nu toti vizitatorii Youtube au fost entuziasmati de prestatia sportiva a rozatoarelor. Multi dintre cei care au postat comentarii l-au criticat pe Willmott, pe care l-au acuzat de rele tratamente asupra animalelor. (A.C.)