Sorana devenea cunoscută atunci când formaţia ASIA dădea lovitura în domeniul muzical autohton, alături de cele trei colege din formula iniţială. Însă, deşi pe plan profesional nu i-a mers deloc rău, pe plan personal a avut parte de ghinion, fiind nevoită să treacă printr-un divorţ dureros, cauzat de infidelităţile soţului.
Mai apoi, a fost eliminată din emisiunea-concurs Ferma Vedetelor, deşi era una dintre mai îndrăgite participante şi spera să câştige marele premiu. Totuşi, după eliminarea de la Ferma Vedetelor, Sorana a avut şi motive de bucurie, pentru că a găsit din nou dragostea. Cântăreaţa s-a fotografiat alături de bărbatul de care s-a îndrăgostit şi a postat imaginea pe o reţea de socializare.
Însă, în pofida faptului că are un iubit, o fotografie postată de cântăreaţă pe contul ei de Facebook chiar în ziua de Sfântul Valentin, în care apare alături de Liviu Vârciu, le-a dat de bănuit fanilor: „ce bine vă stă!”, „nu v-ar sta rău împreună!”, „ţi-ar sta bine lângă Liviu”. Dar, spre dezamăgirea acestora, era doar un selfie făcut din platoul unei emisiuni TV, alături de ceilalţi invitaţi, fără vreo altă conotaţie… amoroasă!