Sorana Darclee, adevărul despre relația cu Andi, de la “Insula Iubirii”. “Suntem…”

Publicat: 30/03/2019 | 11:49

Sorana Darclee a fost văzută în compania lui Andi, una dintre ispitele de la “Insula Iubirii”, motiv pentru care au apărut zvonuri conform cărora cei doi ar forma un cuplu. Lucrurile nu stau, însă, în acest fel. Artista a spus tot adevărul în cadrul unui interviu.

Nu, nu are nicio legătură. Suntem… acum ştii care e faza, că e dubios după emisiune când cineva zice că e prieten cu el. Ştii? Da, da, corect. Că de asta râdeam şi noi la un moment dat că apăruse deja o chestie în presă şi o văzusem. Crede-mă că nu există nicio astfel de legătură amoroasă sau secretă. Din contră, o să fie foarte mişto pentru că pregătim ceva mişto. A, deci aveţi un proiect împreună, de asta puneţi poze? Da. Avem un proiect foarte, foarte haios. Chiar suntem prieteni foarte buni, la modul că ne putem povesti orice fel de tâmpenie din asta şi la telefon şi când ne vedem. Nu, suntem o găşcuţă”, a declarat Sorana la un post de televiziune.

Noi, prima şi prima dată, ne-am văzut la filmările pentru revelion, de la Dan Negru, ştii? Şi, mă rog, a fost cumva o fază unde eu l-am apărat cumva pe Andy şi râdem de atunci de faza aia şi îmi zice: , a spus Sorana.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult