Cariera Soranei Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) se află pe o pantă ascendentă, mai ales de când a reușit ultima sa victoriei în fața Belindei Bencic (13 WTA). Românca a reușit să se califice în sferturile finalei marelui turneu de Grand Slam de la Us Open 2023.
Sorana Cîrstea a învins-o pe Belinda Bencic (13 WTA), cu scorul 6-3, 6-3, vis ce a devenit realitate după mulți ani de muncă și eșecuri. Victoria din Statele Unite ale Americii i-a dedicat-o lui Thomas Jahansson, antrenorului ei, omul care a crezut tot timpul în capacitățile sale și a rămas optimist.
„A fost un vis devenit realitate să vin și să joc aici, în fața voastră. Parcă de fiecare dată când vin în State, lucrurile se pun cap la cap. Sunt foarte recunoscătoare de tot ce mi s-a întâmplat în această săptămână. Thomas e aici, a suferit alături de mine în ultimul an și sunt foarte fericită să îi dedic această victorie, pentru că a continuat să creadă în mine și a rămas optimist. Victoria asta e pentru el,” a declarat Sorana Cîrstea, la cald, dedicându-i victoria antrenorului ei.
Pe lângă mulțumirea sufletească, Sorana Cîrstea va avea partea și de o recompensă financiară consistentă, mai exact, 455.000 de dolari. De asemenea, sportiva va fi recompensată cu 430 de puncte WTA.
„Am un zâmbet larg pe față pentru că am muncit atât de mult pentru acest rezultat. Foarte puțini oameni știu ce se întâmplă în spatele scenei și câtă muncă am depus pentru a fi azi aici. Performanța asta înseamnă totul pentru mine, la fel ca și susținerea pe care am avut-o în această săptămână. A fost nemaipomenită, m-ați făcut să mă simt specială. Visam dintotdeauna să ajung aici, de asta munceam. Au fost mulți ani în care am depus munca grea, dar nu am fost răsplătită. Dar, în final, dacă muncești din greu, mereu vei primi răsplata. Sunt atât de mulțumită de modul în care am gestionat această săptămână și sper să continui” a mai spus sportiva după victoria în fața Belindei Bencic.