Sorana Cîrstea, „dușmanca de moarte” a Simonei Halep, a povestit în cadrul unui podcast ce se întâmplă, de fapt, la testarea anti-doping. Tenismena a vorbit despre felul în care sunt verificați sportivii și cum ar trebui să se raporteze la acest proces. Dezvăluirile vin la doar câteva zile după ce rivala sa a fost prinsă în fapt la US Open.
În urmă cu câteva zile, Simona Halep a fost testată pentru anti-doping la US Open. Sportiva de renume internațional a fost găsită pozitivă pentru Roxadustat, o substanță total interzisă pentru cei care participă la competiții.
În contextul în care toată lumea se întreabă ce înseamnă, de fapt, testarea prin care a trecut Simona Halep, Sorana Cîrstea a dezvăluit care este procedura:
„Deja aud că bate la ușă cineva. Îți vin acasă, mi-au venit săptămâna trecută. Vin constant și deja știu. Când aud soneria sau mă uit așa la telefon, știu că e 6 (ok, nu vin chiar la 6 fix, dar vin la 6 și 5, 6 și zece) și știu, anti-dopingul. Mă duc, trebuie să dau o probă de sânge. Tu, practic, trebuie să fii disponibil o oră pe zi, în care ei să vină să te testeze. Oriunde, nu contează”, a spus Sorana Cîrstea.
(CITEȘTE ȘI: Sorana Cîrstea, față în fată cu istoria! Bucureșteanca, la un pas de sferturi la Australian Open!)
„Dușmanca de moarte” a Simonei Halep a mărturisit faptul că ea a trecut și prin trei testări anti-doping pe săptămână și că nu este deranjată de acest fapt. Tenismena susține că un sportiv trebuie să-și asume această parte a „job-ului”, ca fiind una perfect normală.
„Am avut și de trei ori într-o săptămână. Îți asumi. (Dacă nu ești acasă, n.r) se numește că ai pierdut un test, se numește miss test. Dacă ai trei, ești suspendat doi ani. Adică nu e de joacă”, a adăugat Sorana Cîrstea.
Materialul integral este disponibil aici: