Mai este puțin timp până când Survivor All Stars va lua sfârșit! S-au strâns rândurile în competiția de la Pro TV și au rămas tot mai puțini concurenți. Iancu Sterp este unul dintre cei care luptă pentru premiul cel mare, dar și cel despre care s-au aflat detalii picante. CANCAN.RO a ieșit la interval cu noi informații despre show-ul din Republica Dominicană și a dezvăluit tuturor cum fratele lui Culiță Sterp a trișat, când alții respectau regulile. Fostul războinic a plecat din tabără, lucru recunoscut chiar de el, și a cerut mâncare unor necunoscuți. Doar că, nu ar fi fost singura dată când el ar fi încălcat regulamentul. După ce s-a aflat tot înainte de finală, sora lui Iancu a ținut să-i ia apărarea!
Iancu Sterp a fost unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți de la Survivor România. Fratele lui Culiță Sterp a fost la un pas să câștige competiția în primul sezon, însă norocul n-a fost de partea lui. Lucrurile aveau să se schimbe acum, căci războinicul a luptat până la capăt și ar fi ajuns în marea finală alături de Zanni și Andrei Ciobanu, așa cum se vehiculează în spațiul public. Filmările emisiunii de la Pro TV s-au încheiat, iar toți concurenții au ajuns pe meleagurile românești înainte de sărbătorile pascale. Edițiile competiției sunt în plină desfășurare pe micile ecrane, iar telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură să vadă cine va lua premiul cel mare, de 100.000 de euro.
CITEȘTE ȘI: BOMBĂ LA SURVIVOR! CUM A TRIȘAT FINALISTUL IANCU STERP CU AJUTORUL FRATELUI SĂU
La scurt timp după ce a ajuns acasă, Iancu a făcut un vlog unde a povestit întâmplări de la Survivor. Doar că, printre dezvăluirile făcute, finalistul Survivor s-a dat singur de gol că a trișat. (VEZI AICI VIDEO)
„Vreo oră am plecat pe jos și am dat de o insulă de asta de turiști. Auzi, ce noroc pe mine. Am mers mult, de mă dureau picioarele și sigur m-au dat dispărut, că am lipsit vreo 3 ore atunci…când ajung pe insula aia, văd turiști, văd mâncare, văd distracție. Am zis, acum să-mi pregătesc eu engleza mea de baltă, să mă infiltrez. Și mă duc și la primii oameni la care ajung, zic: Hello, I am from Romania…și zice una: Bă, Culiță, vorbește pe românește! Eu când am auzit, era o plajă plină de turiști, zic: Nu pot să cred…am fugit de pe insulă, că nu mai pot de foame…multe aventuri am avut”, a povestit Iancu, într-un clip postat pe YouTube.
Potrivit informațiilor primite de CANCAN.RO, Iancu ar fi fugit din camp de câteva ori și ar fi procurat diverse alimente dintr-un sătuc aflat în apropierea taberei războinicilor. Nu doar el ar fi beneficiat de acea mâncare, ci și alți concurenți. Și asta nu e tot! În urmă cu ceva vreme, chiar Culiță Sterp a mărturisit pe internet că are o prietenă în Dominicană, Eva, cu care ar fi ținut legătura pentru a-i duce mâncare lui Iancu și lui Jador. Fără să se gândească la urmări, cântărețul a postat mesajele în văzul lumii (DETALII AICI)
După ce lucrurile au ieșit la iveală, iar noi am prezentat toate detaliile primite de la cititorii noștri fideli, Geta Sterp i-a luat apărarea fratelui mai mic. Tânăra nu a infirmat informațiile puse la dispoziție tuturor de CANCAN.RO, ci a ținut să spună că Iancu este un „descurcăreț”, nicidecum un „trișor”.
„Ce trișat? Asta înseamnă SURVIVOR! Să încerci să te descurci! Se numește DESCURCĂREȚ, nu trișor”, a scris Geta Sterp, pe TikTok.
Vorbele ei au stârnit multă vâlvă și revoltă în mediul online, ținând cont de faptul că Jador a fost descalificat pentru că a părăsit tabăra Faimoșilor, supărat pe producția emisiunii că nu ar fi adus-o la timp pe Oana Ciocan. Rămâne de văzut ce decizie va fi luată în cazul lui Iancu Sterp, ținând cont de faptul că se zvonește că a ajuns în finală.