Sonny Flame, pe numele real Mihai Răzvan Preda, are o soție trăznet care adoră să se îmbrace provocator. Cei doi au împreună o fetiță care le umple sufletul de bucurie. Însă, în relația lor, nu curge, tot timpul, cu lapte și miere. Recent, artistul și partenera lui, Lena Preda, s-au inflamat la cumpărături, chiar în fața micuței. CANCAN.RO are imaginile și le prezintă în exclusivitate.
Nu cu mult timp în urmă, au existat diferite zvonuri potrivit cărora Sonny Flame și soția lui, Lena Preda, ar fi pus punct poveștii de iubire. Ulterior, pentru a demonta varianta, cei doi au “împânzit” rețelele sociale cu fotografii în care apar împreună, mai îndrăgostiți ca niciodată. Cert este că artistul și sexy-bruneta formează, în continuare, un cuplu.
În weekend, Sonny Flame, Lena Preda și fetița lor, Natalia, au ieșit la mall Băneasa, pentru o scurtă sesiune de shopping, dar și să ia masa. Toate bune și frumoase până la un punct când între cei doi parteneri a început o discuție mai aprinsă. Artistul și bruneta nu au ținut cont că de față se afla și micuța lor, fiecare spunând ce are pe suflet, potrivit imaginilor realizate de CANCAN.RO.
Într-un final, lucrurile s-au calmat, iar familia s-a bucurat de mâncarea chinezească pe care a comandat-o de la un restaurant de tip fast-food. Asta chiar dacă Sonny Flame și Lena au părut ușor distanți, puțin supărați după diferendul pe care l-au avut. Suntem, însă, convinși că, între timp, totul între ai a revenit la normal și că se vor bucura în liniște de sărbătorile de iarnă.
În urmă cu mai multe luni, Sonny Flame a dezmințit cu fermitate ipoteza potrivit căruia s-ar fi despărțit de Lena, precizând că relația lor merge cât se poate de bine. Ba mai mult, artistul dezvăluia că el și soția lui se gândesc la viitor, având în plan să devină din nou părinți.
“Femeia trebuia sa fie cea care ține relația, părerea mea. S-au zvonit multe, dar suntem bine. Din contră, ne dorim încă un copil, dar nu știu de ce nu se întâmplă. Fetița tot îmi spune ca vrea o surioara, un frățior. Chiar ne dorim, lucrăm la asta. Mai mult, îmi doresc un băiețel”, a declarat Sonny Flame.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.