Potrivit unui sondaj de opinie realizat, în luna noiembrie, de Avangarde, Partidul Social Democrat a crescut în preferințele românilor, 40% dintre cei chestionați declarând că ar vota cu social-democrații dacă ar fi organizate alegeri pentru Parlamentul României.
Sondajul a fost realizat în perioada 16-24 noiembrie, fiind chestionați 906 de subiecți prin metoda ”interviuri telefonice”, marja de eroare fiind de 3,2%, notează GÂNDUL.
La întrebarea ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României, dumneavoastră cu ce partid politic sau alianță politică ați vota?” – potrivit sondajului care fost efectuat la cererea PSD -, social-democrații conduc detașat (40%), în timp ce PNL scade la 17%, AUR ajunge la 15%, iar USR pierde două procente și ajunge la 11%.
UDMR înregistrează 5% din părerile exprimate, iar PMP 4%.
Pe de altă parte, respondenți au fost invitați să își spună și părerea despre politicienii prezentați pe listă de realizatorii sondajului de opinie – ”Vă rugăm să ne spuneți ce părere aveți despre fiecare politician în parte”.
Respondenții au declarat că au o părere bună despre Alexandru Rafila (40% – în creștere cu 10 procente față de luna octombrie), Marcel Ciolacu (30%, 25% la în luna octombrie) și Gabriela Firea (28%).
În ceea ce privește drumul pe care ”merge” România, în această perioadă, 80% dintre cei chestionați au fost de părere că este vorba despre o direcție greșită, în timp ce doar 7% dintre cei chestionați consideră că România merge într-o direcție bună.
Sondajul de opinie oferă și o statistică sugestivă referitoare la evoluția intenției de vot a celor care au fost chestionați începând cu luna ianuarie 2021 și până în luna noiembrie inclusiv.
Participanții la acest sondaj de opinie au fost întrebați și care ar trebui să fie cele mai importante 3 obiective ale noului guvern.