Somație de la CNAIR pentru românii care nu au cauciucuri de iarnă pe mașini: „Au început ninosrile, echipați-vă vehiculele”

Publicat: 13/11/2023 | 09:52

Weekend-ul ce tocmai a trecut a adus și primele ninsori serioase în țară. În zona de munte s-a așternut primul strat de zăpadă, iar unele drumuri au fost blocate. Însă, drumarii au acționat rapid și au eliberat carosabilul. În acest context, CNAIR a transmis un mesaj pentru șoferii din România și subliniază importanța echipării corespunzătoare a autovehiculelor pe drumurile cu zăpada. 

Având în vedere faptul că în zonele înalte au început ninsorile, CNAIR amintește faptul că este obligatoriu ca vehiculele care le tranzitează să fie echipate de iarnă. În special autovehiculele grele să fie echipate cu lanțuri, deoarece există risc de accidente, dar și de blocare a drumurilor, ceea ce îngreunează acțiunea utilajelor de deszăpezire.

„Facem apel la conducătorii auto ca înainte să plece la drum să verifice prognoza meteo și atenționările CNAIR și ale poliției rutiere. Precizăm că utilajele de deszăpezire ale CNAIR și drumarii sunt mobilizați în teren și acționează acolo unde situația o impune”, au transmis reprezentanții CNAIR.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să se informeze atent înainte să plece la drum. Detalii esențiale privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, dar și din mediul online.

(CITEȘTE ȘI: CLARIFICĂRI IMPORTANTE PENTRU ȘOFERI PRIVIND ANVELOPELE DE IARNĂ. DIN CE MOMENT DEVIN OBLIGATORII PE DRUMURILE DIN ROMÂNIA)

Când trebuie montate anvelopele de iarnă

De asemenea, Registrul Auto Român (RAR) a venit cu unele precizări importante în ceea ce privește montarea anvelopelor de iarnă. RAR a demontat mitul potrivit căruia 1 noiembrie ar fi data limită pentru montarea anvelopelor de iarnă.

Într-o postare pe Facebook, RAR a precizat clar că nu există o dată limită pentru montarea anvelopelor de iarnă. Obligativitatea survine doar atunci când circulația are loc pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

De asemenea, RAR a precizat că toate anvelopele marcate cu literele M și S (care înseamnă noroi și zăpadă – mud and snow) sub forma M+S, M.S. sau M&S, corespund cerințelor de utilizare în condiții de iarnă stipulate în legislația rutieră națională.

„Informare oficială despre anvelopele de iarnă Ați citit articolele despre amenzile pe care le riscă românii dacă nu au montate anvelopele de iarnă la 1 noiembrie și sunteți nedumeriți sau panicați? Nu aveți de ce! Registrul Auto Român vă explică tot ce trebuie să știi despre anvelopele care sunt obligatorii pe timpul iernii.

Chiar dacă vremea încă este însorită în cea mai mare parte a țării, au început să circule deja informații menite să panicheze posesorii de autovehicule, așadar precizăm CLAR că NU există o data limită pentru montarea acestor cauciucuri și că TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutier”, a transmis RAR.

(VEZI ȘI: AMENDĂ DE 725 DE LEI PENTRU ȘOFERII ROMÂNI CARE UITĂ SĂ SCHIMBE ACESTE ELEMENTE DE PE MAȘINĂ. SUNT MULȚI CONDUCĂTORI AUTO CARE RISCĂ)