Solistul Petrică Mâțu Stoian va fi declarat cetățean de onoare post-mortem al județului Mehedinți

Publicat: 08/11/2021 | 13:08
Petrică Mâțu Stoian. Sursă foto: captură video Youtube

Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani, în cursul serii de sâmbătă, în jurul orei 21:00. Interpretul de muzică populară se afla internat în spital, pe secția ATI. Când ar fi trebuit ca solistul să fie transferat, organismul său a cedat. Solistul Petrică Mâțu Stoian va fi declarat cetățean de onoare post-mortem al județului Mehedinți.

Petrică Mâțu Stoian a fost un interpret de muzică populară extrem de îndrăgit și respectat de publicul său. Săptămâna trecută, artistul a filmat, alături de colegii săi de breaslă, ediția care va putea fi văzută de Revelion, dar nimic nu prevestea nenorocirea. Solistul a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău și începuse să tușească cu sânge.

Potrivit medicilor, bărbatul suferea de bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. De câteva zile, artistul se afla în tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin. Petrică Mâțu Stoian era imunizat cu ambele doze de vaccin împotriva noului coronavirus. În cursul acestei zile, familia a mers pentru a-i ridica trupul neînsuflețit de la morgă.

Vezi și RUDELE SE PREGĂTESC SĂ RIDICE TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT AL LUI PETRICĂ MÂȚU STOIAN DE LA MORGĂ. MIERCURI VA FI ÎNMORMÂNTAT

Solistul Petrică Mâțu Stoian va fi declarat cetățean de onoare post-mortem al județului Mehedinți

Pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Județean Mehedinți apare o postare conform căreia solistul Petrică Mâțu Stoian va fi declarat cetățean de onoare post-mortem al județului Mehedinți. Potrivit președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, Petrică Mâțu Stoian a fost unul dintre cei mai importanți artiști de muzică populară din județul Mehedinți, a participat la numeroase concursuri naționale de folclor și a strâns numeroase performanțe, fapt pentru care interpretul va fi răsplătit, post-mortem, cu un titlu.

Mesajul transmis de Consiliul Județean Mehedinți:

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, va promova în Consiliul Județean, un proiect de hotărâre prin care Petrică Mîțu Stoian să fie declarat cetățean de onoare al județului Mehedinți;

“Petrică Mîțu Stoian a fost unul dintre cei mai importanți artiști de muzică populară pe care i-a dat județul Mehedinți, iar activitatea sa profesională a strâns performanțe numeroase la concursurile naționale de folclor, dar mai presus de toate, a bucurat inimile tuturor românilor.

Pe lângă vocea caldă cu care a cântat și a încântat Mehedințiul, Petrică Mîțu Stoian a promovat cu real succes județul și mai ales zona de nord al cărei fiu a fost și rămâne dincolo de trecerea în neființă. Cariera domniei sale a pornit de la calitățile greu de egalat de culegător de folclor autentic. Totodată, a descoperit noi talente ale muzicii populare mehedințene pentru care a fost și rămâne un model.

Pentru toate acestea și pentru tot ce reprezintă Petrică Mîțu Stoian în inimile mehedințenilor, am luat decizia de a promova în Consiliul Județean, un proiect de hotărâre prin care să îi acordăm cea mai înaltă distincție civică ce poate fi acordată de Consiliul Județean Mehedinți, aceea de cetățean de onoare post-mortem.

Îi vom păstra vie memoria în gândurile și inimile noastre!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu

Sursă foto: captură video Youtube