Mircea Solcanu a fost operat pe creier în urmă cu două săptămâni, la Viena. Prezentatorul TV avea o tumoare de 7 cm care îi afecta auzul şi echilibrul şi trebuia scoasă.
Invitat la Happy Hour, Mircea Solcanu a povestit prin ce a trecut şi a dezvăluit la ce concluzii a ajuns. Viaţa lui s-a schimbat total după această experienţă.
„Eu m-am născut a doua oară. Am două săptămâni şi o zi. Sunt pe picioare, am mimică. Când eram pe aeroport în Viena eram tot singur. Dar de fapt niciodată nu suntem singuri. A trebuit să trec prin tot acest calvar, ca să-mi dau seama că nu sunt singur niciodat. Dumnezeu e cu noi doar dacă vrem noi şi nu-l gonim. Uneori îl gonim. Aveam senzaţia că am plecat cu doi prieteni şi m-am întos cu două sute. A fost extraordinar cum s-au organizat acei oameni”, a spus Solcanu.
„Am mai ajuns la o concluzie. Dumnezeu îi iubeşte şi pe homosexuali. E puţin important cam ce faci tu în viaţă, ce bagi tu în cap, în oriunde. Important e ce pui în suflet. Când vine întâlnirea aceea, Dumnezeu nu te întreabă cu cine ai făcut dragoste, te întreabă dacă ai făcut dragoste şi ce ai băgat în suflet”, a încheiat Mircea.
Viorela Precupaş