Sofia, soția unui model din Oradea, ar fi fost de fapt ucisă. Istvan a plecat în Istanbul, ca să afle adevărul: ”A drogat-o cineva”

Publicat: 21/07/2022 | 15:24
Sofia, partenera de viață a unui top model din Oradea, a fost găsită decedată lângă un hotel din Istanbul. Sursă: Facebook

Soția lui Istvan Sarkozy, top model din Oradea, în vârstă de 23 de ani, a fost găsită fără suflare în Istanbul, lângă un hotel. Sofia lucra pentru case de modă extrem de cunoscute la nivel mondial. Soțul ei este acum decis să afle ce s-a întâmplat, de fapt, cu partenera lui de viață.

Soția lui Istvan Sarkozy a fost găsită fără suflare lângă un hotel din Istanbul, Turcia. Modelul în vârstă de 23 de ani, cazată la hotelul respectiv, ar fi căzut de la balconul camerei sale. Oamenii legii nu exclud, însă, varianta crimei.

Vezi și O FEMEIE A NĂSCUT LA DOI ANI DE LA MOARTEA SOȚULUI. CUM A FOST POSIBIL AȘA CEVA

Soțul Sofiei, modelul găsit mort în fața hotelului: “A ucis-o cineva, sigur a fost aruncată”

Sofia Olifirenko avea doar 23 de ani. Tânăra era cazată la un hotel din centrul Istanbului, acolo unde stătea de aproximativ două luni pentru că avea un contract de onorat. Rusoaica ar fi căzut de la balconul camerei sale în seara zilei de sâmbătă, iar trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit pe asfalt, în fața hotelului. polițiștii deplasați la fața locului au arestat un bărbat suspect și nu exclud ipoteza unei crime De asemenea, Istvan, soțul Sofiei, ia în calcul că soția lui ar fi fost de fapt ucisă.

“A ucis-o cineva, sigur a fost aruncată. Probabil a drogat-o cineva. Ea niciodată în viaţa ei nu a luat droguri. Sunt sigur că ea nu ar fi făcut aşa ceva”, a spus Istvan.

Citește și MOARTEA ȘOCANTĂ A UNEI FEMEI DE 34 DE ANI. S-A PRĂBUȘIT ÎN FAȚA COPIILOR, DUPĂ CE A ÎNGHIȚIT O PILULĂ DE LA UN MEDIC FALS

Înainte cu două zile de tragedie, Istvan și Sofia avuseseră o discuție aprinsă. Tânărul din Oradea se afla în România și se pregătea să plece în China, pentru a participa la ședințe foto: “Am avut o ceartă. Nu am vorbit două, trei zile şi apoi când am încercat să o caut, nu era online. De trei zile nu a fost pe Whatspp. Am căutat-o pe mama ei. Mama ei ştia că e în România. Eu am fost şocat că nimeni nu ştie ce se întâmplă”.

În momentul în care Istvan nu a putut să dea de soția lui, a mers la o secție de poliție din Bihor, unde a anunțat dispariția Sofiei. Apoi, polițiștii români dat-o imediat în urmărire prin Interpol. Imediat ce a aflat că soția lui a murit, Istvan a plecat în Turcia, arată observatornews.ro.

Moarte învăluită în mister

Potrivit informațiilor, Sofia se afla în cartierul Șișli, unde, în noaptea de 17 spre 18 iulie 2022, a căzut de la etaj. Nu se știe dacă tânăra s-a sinucis sau a fost crimă. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să o salveze pe Sofia și au fost nevoiți să declare decesul, potrivit bihon.ro.

Pe trupul ei nu au fost găsite urme de violență.

Sursă foto: Facebook