SCAPARE. Pentru ca nu era pe drum public, in cazul soferului BMW-ului nu poate fi aplicata legea circulatiei In Costinesti, doi turisti bucuresteni, de 42 si 43 de ani, au suferit fracturi costale si de bazin, la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce au fost calcati pe plaja de un BMW X5, condus de un tanar de 20 de ani. Cele doua victime erau intinse pe plaja, iar in momentul in care soferul a plecat de pe loc, a trecut efectiv cu rotile din fata peste cei doi turisti. Acestia au fost transportati, unul la Spitalul de Ortopedie din Eforie, iar celalalt la Spitalul Judetean de Urgenta, unde au fost diagnosticati cu fracturi costale si de bazin. Din fericire, viata celor doi nu este in pericol. Soferul este cercetat acum de politisti pentru vatamare corporala din culpa. Culmea este ca tanarul va ramane mai departe in posesia permisului de conducere, accidentul nefiind produs pe drumurile publice. (S.P.)