Șoferița, care a accidentat mortal 2 fete pe trotuar, din nou în fața instanței! Ce le-a cerut magistraților

Publicat: 23/10/2022 | 11:54
sursa FOTO: captură VIDEO

Marcela Leonte (56 de ani), șoferița care a ucis două fete, în cartierul Andronache din Capitală, cere să fie condamnată cu suspendare, după ce în urmă cu 2 luni a primit sentința finală. 

La două luni distanță de când Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au condamnat-o la 4 ani și 6 luni de închisoare, șoferița, care a băgat în mormânt două copile, cere să i se micșoreze pedeapsa pe motiv că sentința este prea dură.

Vezi și: IDEEA GENIALĂ A MIRESEI DIN IMAGINE. TRUCUL CARE A AJUTAT-O SĂ-ȘI FACĂ NUNTA FĂRĂ A CHELTUI NICIUN BAN

Marcela Leonte a primit sentința în luna august a acestui an, însă, la scurt timp a făcut apel, urmând ca luna viitoare să se prezinte, din nou, în fața judecătorilor. Astfel, dacă magistrații de la Curtea de Apel București vor admite cererea șoferiței  și vor diminua pedeapsa cu un an, cel mai probabil, femeia ar putea scăpa mai repede de închisoare.

Șoferița care a ucis două fete în cartierul Andronache cere diminuarea pedepsei

Marcela Leonte a primit 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Prin aplicarea unui spor, în total, pedeapsa s-a diminuat la 4 ani și 6 luni.

Legea din România prevede închisoare de la 1 la 5 ani pentru ucidere din culpă.

Vezi și: MEGA-SCANDAL LA PRO TV! BIA KHALIFA, ELIMINATĂ DUPĂ CE A AGRESAT-O FIZIC ȘI A SCUIPAT-O PE AMI, LA „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI”

Reamintim că tragedia s-a produs pe strada Mențiunii din nordul Capitalei, după ce șoferița a pierdut controlul volanului, a intrat într-un stâlp, apoi într-un gard. Cele două fete ucise se aflau pe trotuar, când au fost lovite în plin. Una dintre ele a murit pe loc, iar cealaltă s-a stins din viață, în drum spre spital.

Polițiștii care au vizionat imaginile de pe camerele video spun că mașina a venit cu viteză foarte mare. Marcela Leonte a mărturisit, la audieri, că ar fi avut o criză de strănut și ar fi încurcat pedalele. Ulterior aceasta a recunoscut că a consumat rom, după rezultatul testelor făcute. Femeia a fost cercetată  pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.