Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru toți șoferii care circulă cu autovehiculul pe drumurile naționale și autostrăzile din România – indiferent dacă mijlocul de transport este înmatriculat pe teritoriul României sau în altă țară.
Taxa pentru folosirea drumurilor naționale din România, dar și perioada de valabilitate pentru rovinietă s-au modificată începând cu luna martie 2024. Astfel, durata rovinietei este acum de o zi, 10 zile, o lună, două luni și un an. Conform noilor tarife implementate de Ministrul Transporturilor, cea mai ieftină rovinietă costă 2,5 euro (12,43 de lei) și este valabilă o zi – 24 de ore.
În ceea ce privește amendă pentru cei care nu respectă legea, aceasta variază între 250 și 500 de lei – pentru vehicule, iar pentru camioanele de mare tonaj, amenda poate ajunge până la 4.500 de lei. Durata de valabilitate a rovinietei se poate verifica pe site-ul oficial Companiei Naționale de Drumuri CNADNR.
Citește și: AMENDĂ DE PÂNĂ LA 1.000 DE LEI DACĂ FACI GREȘEALA ASTA LA VOLAN. PUȚINI ȘOFERI ȘTIU ACEASTĂ REGULĂ ”DE AUR”
Care sunt noile prețuri pentru rovinietă – în funcție de tipul autovehiculului și de perioada de valabilitate
Conform O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transportul rutier și Ordinul nr. 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifelor de utilizare a drumurilor din România, toți șoferii sunt obligați să achite taxa de drum numită rovinieta. Taxa acesteia se stabilește în funcție de tipul autoturismului și de valabilitate.
Categoria A – autoturisme
- 1 zi – 2,5 euro (12,5 lei)
- 10 zile – 3,3 euro (17,5 lei)
- 30 de zile – 5,3 euro (26,5 lei)
- 60 de zile – 8,4 euro (42 de lei)
- 12 luni – 28 de euro (140 de lei)
Categoria B – vehicule de transport marfă cu MTMA – masă totală maximă autorizată – între 0 și 3,5 tone
- 1 zi – 8,6 euro (43 de lei)
- 10 zile – 11,5 euro (57,5 lei)
- 30 de zile – 18,2 euro (91 de lei)
- 60 de zile – 28,8 euro (144 de lei)
- 12 luni – 96 de euro (480 de lei)
Categoria C – vehicule de transport marfă cu MTMA între 3,5 și 7,5 tone
- 1 zi – 4 euro (20 de lei)
- 7 zile – 16 euro (80 de lei)
- 30 de zile – 32 euro (160 de lei)
- 12 luni – 320 euro (1.600 de lei)
Categoria D – vehicule de transport marfă cu MTMA intre 7,5 și 12 tone
- 1 zi – 7 euro (35 de lei)
- 7 zile – 28 euro (140 de lei)
- 30 de zile – 56 euro (280 de lei)
- 12 luni – 560 euro (2.800 de lei)
Categoria E – vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egala cu 12 t, cu maxim 3 axe (inclusiv)
- 1 zi – 9 euro (45 de lei)
- 7 zile – 36 euro (180 de lei)
- 30 de zile – 72 euro (360 de lei)
- 12 luni – 720 euro (3.600 de lei)
Categoria F – vehicule de transport marfă cu MTMA (masă totală maxim autorizată) mai mare sau egală cu 12 t, cu minimum 4 axe (inclusiv)
- 1 zi – 11 euro (55 de lei)
- 7 zile – 55 euro (275 de lei)
- 30 de zile – 121 euro (605 lei)
- 12 luni – 1.210 euro (6.050 lei)
Categoria G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusive șoferul) și maxim 23 de locuri pe scaune
- 1 zi – 4 euro (20 de lei)
- 7 zile – 16 euro (80 de lei)
- 30 de zile – 32 euro (160 de lei)
- 12 luni – 320 euro (1.600 de lei)
Categoria H – vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusive șoferul)
- 1 zi – 7 euro (35 de lei)
- 7 zile – 28 euro (140 de lei)
- 30 de zile – 56 euro (280 de lei)
- 12 luni – 560 euro (2.800 de lei)