Șofer român de TIR, bătut în Spania de patronii pentru care lucra. ”I-au luat cheile de la casă, mașină, telefonul, l-au amenințat cu moartea!”
Un român este implicat într-un scandal monstruos în Spania. Acesta a fost bătut de patronii pentru care lucra. Cel puțin așa susține Truckerboy, un coleg și prieten cu victima. În plus, bărbatul ar fi fost amenințat cu moartea dacă va depune plângere la poliție.
Incidentul a avut loc în Toledo, iar agresorii sunt trei frați care dețin o afacere în respectiva localitate. Într-un final, românul , cunoscut în branșă drept Sakke Gb pentru vlogul său dedicat camioanelor, și-a luat inima în dinți și a povestit poliției ce a pățit.
„Din pacate si in tari din vest patronii din transport se cred mai presus de orice.
Colegul Sakke GB tocmai a fost batut de 3 frati spanioli ce detin o firma de transport in zona Toledo dupa o discutie banala la sediul firmei. Totodata a fost amenintat cu moartea el si familia acestuia daca se va duce la politie sa reclame. I-au fost luate cheile de la casa, masina, telefonul.
Momentan colegul nostru este la spital iar politia a fost anuntata.
Firma se numeste IRON LOGISTICS S.L parte a HMS Toledo.
Am mai spus-o de multe ori ca industria asta este o jungla si niciun regulament sau vreo lege nu o poate controla iar cei care fac cele mai mari sacrificii sunt soferii. Plecati cu zilele, saptamanile sau lunile de acasa, pe salarii de cacat, conditii de munca jalnice, vanati de toata lumea pentru orice greseala si considerati proprietatea unor patroni lipsiti de orice scrupule.”, a povestit Truckerboy.