Şofer filmat în timp ce gonea pe contrasens, noaptea, pe ploaie, pe Autostrada Arad-Timişoara
Nu este pentru prima dată şi probabil nu va fi nici ultima oară când un şofer inconştient este filmat pe Autostrada Arad-Timişoara în timp ce conduce pe contrasens. De această dată un conducător auto a surprins scenă duminică seară, în jurul orei 21, înainte de lăsarea întunericului. Şocat, omul nu a apucat decât să claxoneze şi să se ferească din calea individului periculos.
Imaginile, filmate de şoferul care circulă regulamentar, au fost postate pe o reţea de socializare cu scopul de a-i avertiza pe ceilalţi participanţi la trafic. Este pentru a cincea oară de când s-a dat în folosinţă Autostrada Arad-Timişoara când imagini cu astfel de indivizi care, cel mai probabil, nici măcar nu ştiu că nu au voie să circule aşa, sunt surprinse de conducătorii auto care merg regulamentar.
Dacă sunt identificaţi, şoferii care circulă pe contrasens sunt sancţionaţi contravenţional, iar poliţiştii le suspendă şi permisul de conducere, iar dacă provoacă vreun accident, ei ar putea fi şi cercetaţi penal. (CITEŞTE ŞI: Ce a declarat LEONARD DOROFTEI după ce a făcut accident rutier)
ALIN TERENTE
This browser does not support the video element.