Sorana Cîrstea (33 de ani) a ajuns prima rachetă a României în absența Simonei Halep (31 de ani). Astfel, în prezent, este jucătoarea de la noi din țară cel mai bine clasată în ierarhia WTA, ea aflându-se pe locul 25, în urcare o poziţie, cu 1760 de puncte. Tenismena se iubește cu Ion Alexandru Țiriac, fiul cel mare al omului de afaceri Ion Țiriac. Ce i-a transmis „tata-socru”, după afișarea noului clasament.
Ion Alexandru Țiriac și Sorana Cîrstea au o relație destul de discretă. Cei doi nu s-au afișat împreună mult timp, însă legătura lor a ieșit la suprafață atunci când fiul lui Ion Țiriac i-a fost alături Soranei în cadrul turneelor de la Roma și Madrid. Ulterior, cei doi au apărut împreună în spațiul public, de această dată la turneul de la Roland Garros, care a avut loc la Paris, în perioada 28 mai – 11 iunie 2023.
Ion Țiriac este mândru de iubita fiului său, pe care o consideră una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de talie mondială.
După ce luni a fost făcut public noul clasament WTA, miliardarul român a vorbit despre poziția pe care o are jucătoarea noastră în ierarhie.
Omul de afaceri a declarat că o cunoaște pe Sorana Cîrstea de când ea avea vârsta de 18 ani, și spune că a rămas impresionat de modul în care lovea mingea. De asemenea, Ion Țiriac e de părere că tenismena își merită locul în clasamentul WTA.
„M-am uitat la Sorana. La 18 ani, lovea o minge cum rar se întâmpla la fete. O lovea perfect, din toate punctele de vedere, însă nu putea să își concentreze jocul și traiectoria jocului.
Marea majoritate a mingilor le trimitea numai puțin afară. Ați văzut, Sorana poate să bată pe oricine și poate să piardă cu oricine.
Indiferent de cine ar fi Sorana persoană fizică, jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, locul 20 sau cât e, își merită și acum locul în top,” a declarat Ion Țiriac, notează Digi Sport.