Social-democrații acuză guvernul Orban că transmite doar obligații și nu găsește soluții: ”PNL nu a fost în stare să ofere nici măcar măștile promise persoanelor defavorizate!”
Guvernul condus de Ludovic Orban se află, din nou, în postura de acuzat, social-democrații considerând că liberalii nu au reușit și nu reușesc să găsească soluții pentru a scoate România dintr-o criză prelungită. Și nu este vorba doar despre criza medicală generată de amenințarea permanentă a noului coronavirus, ci și despre redeschiderea școlilor sau despre scăderea accentuată a nivelului de trai al românilor.
Pe pagina de socializare a Partidului Social Democrat – notează GÂNDUL.RO – a fost postat, cu puțin timp în urmă, un mesaj referitor la regulile impuse prin Ordinul Ministrului Sănătății cu privire la începerea școlii. Social-democrații consideră că guvernul Orban a devenit ”o amenințare la adresa românilor”, iar singura preocupare a liberalilor rămâne ”fuga de răspundere”.
Reprezentanții PSD acuză guvernarea liberală că transmite doar obligații referitoare la începerea anului școlar, asta în condițiile în care nu au fost oferite, până acum, nici măcar măștile medicale pentru persoanele defavorizate.
”Regulile impuse prin Ordinul Ministrului Sănătății cu privire la începerea școlii arată că singura preocupare a guvernanților a fost fuga de răspundere. Practic, PNL transmite tuturor că au doar obligații: copiii, părinții și cadrele didactice să poarte mască, să nu stea la mai mult de un metru unul de celălalt, să folosească dezinfectanți, iar directorii de școli că trebuie să asigure triaj epidemiologic, mai multe săli de clasă, separatoare pentru bănci, program diferit de la o clasă la alta. Asta în condițiile în care PNL nu a fost în stare să ofere nici măcar măștile promise persoanelor defavorizate!”, se precizează la începutul mesajului postat în mediul online.
⚠️România educată a PNL este România în care copiii din familiile defavorizate nu contează, prin urmare sutele de mii de familii care nu au bani pentru măști de protecție nu au dreptul să își trimită copiii la școală.
⚠️România educată a PNL este cea în care salariile cadrelor didactice sunt considerate de premierul Orban ,,bani de cârciumă’’, prin urmare profesorii nu merită majorarea salariilor prevăzută de lege.
PSD: ”Educația nu este cârciuma lui Orban!”
Pornind de la ideea că ”România nu este cârciuma lui Orban”, reprezentanții Partidului Social Democrat acuză guvernarea liberală că nu a pus la dispoziția elevilor din comunitățile locale suficiente săli de clasă și nici sumele de bani necesare pe aplicarea ”regulilor impuse” din Palatul Victoria.
Totodată, nu au fost stabilite normele pentru începerea anului școlar universitare, iar studenții – în concluzie – ”nu există” pentru guvernul condus de premierul Ludovic Orban.
⚠️România educată a PNL este România în care elevii din comunitățile locale unde nu există suficiente săli clasă și nici bani pentru a aplica regulile dispuse din birourile de la Victoria nu au dreptul la educație.
⚠️România educată a PNL este România în care studenții nu există, prin urmare, pentru începerea anului universitar nu au fost stabilite norme.
”Guvernul Orban a devenit o amenințare la adresa românilor! Educația nu este cârciuma lui Orban, profesorii nu sunt subordonații lui Anisie, iar copiii României nu sunt cobaii lui Tătaru! Votarea moțiunii de cenzură pentru demiterea celui mai nociv guvern din istoria recentă a României este mai mult decât o necesitate, este o datorie pentru viitorul acestei țări!”, scriu social-democrații pe pagina de Facebook a partidului.