Un bărbat de 53 de ani a murit, în cursul zilei de marți, după ce i s-a făcut rău într-un tramvai din Capitală, zona Piața Sudului. Tramvaiele sunt blocate la fața locului, sunt așteptați criminaliștii și legiștii.
Nu se știe dacă bărbatul purta mască sau dacă avea probleme de sănătate, anunță România TV „Este vorba de un bărbat de 53 de ani. Se afla în tramvaiul 10, la Piața Sudului, când i s-a făcut rău.
Citește și: Încă 30 de români au murit uciși de noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Bilanțul deceselor urcă la 1.931
Călătorii au sunat imediat la 112. Medicii sosiți la fața locului l-au găsit în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare nu au avut succes”, anunță ISU București.
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a încetat din viață în timp ce lucra pe un șantier din comuna botoșăneană, Havârna. Tragedia s-a produs în cursul zilei de luni.
Se pare că, victima s-a dezechilibrat și a căzut de pe o schelă amenajată pentru construcția unei biserici penticostale. Din nefericire, botoșăneanul a căzut în cap, decedând imediat după impactul cu solul.
Potrivit Glasulnordului.ro, cadrele medicale de pe ambulanța ajunsă la fața locului nu au făcut decât să constate decesul. Polițiștii din Botoșani au ajuns la fața locului și au demarat o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul de muncă.
„Dimineață a venit la 8.10 și încă mi-am zis că nu am văzut om harnic ca ăsta. A căzut și a murit. A venit ambulanța, dar nu a constatat decât că e mort”, a spus o femeie martoră la eveniment.
Tot luni, polițiștii rutieri din Năsăud și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier, pe raza comunei Telciu. Polițiștii de la Rutieră, împreună cu criminalist au efectuat verificări și măsurători la fața locului, pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Conform primelor date, în localitatea Telciu, pe drumul comunal 1, pe direcția de mers spre Telcișor, o femeie în vârstă de 55 de ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă, pe partea stângă a sensului de mers, respectiv pe contrasens, ar fi efectuat un viraj spre dreapta fără să se asigure corespunzător, moment în care a fost acroșată și accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din Telciu.