În a treia zi de Crăciun, locuitorii din zona fostei Policlinicii din Baia Sprie au găsit trupul neînsufleţit a unei fete.
Datele ei au fost găsite rapid, deoarece o familie din Baia Sprie sunase la Poliţie încă de sâmbătă dimineaţă, spunând că fata lor a dispărut de acasă… Împreună cu câteva prietene, vineri după-amiază, Paula a plecat la patinoarul din Baia Mare. Spre seară, tânăra în vârstă de 16 ani venea spre casă, astfel că camerele de supraveghere din oraş au înregistrat-o, undeva spre ora 20.30. Fata mai avea vreo 200 de metri până acasă, unde nu a mai ajuns niciodată. Părinţii au sunat-o disperaţi şi au căutat-o toată noaptea, dar fără rezultat. Sâmbătă, la amiază, trupul Paulei a fost găsit neînsufleţit şi fost dus la morga Spitalului Judeţean Baia Mare pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
Între timp, Poliţia a reţinut un suspect: Edy – un tânăr de 17 ani din Baia Sprie, nimeni altul decât fostul iubit, de care se pare că s-a despărţit în luna septembrie. Iniţial, acesta a negat vreo implicare în această crimă, scrie sportulardelean.ro După mai multe audieri, tânărul ar fi recunoscut crima în faţa anchetatorilor şi ar fi spus că în momentul faptei se afla în stare de ebrietate. Colegii de la emaramureş.ro spun că Edy a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmaţiei, pentru controlul de specialitate şi pentru a constata dacă acesta a avut discernământ în momentul comiterii crimei.
Se pare că, în acea zi, între cei doi tineri au avut loc unele discuţii pe telefon, în care el a rugat-o să se împace, dar ea nu a fost de acord… Trebuie spus că Edy era jucător de fotbal de ani buni. După ce a evoluat la echipa CSS 2 Baia Mare, el a ajuns la CS Sporting Recea, cu care a evoluat în acest sezon în Campionatul Naţional de juniori republicani, în aceeaşi serie cu FC Zalău! Colegii săi spun că era un băiat bun şi nici acum nu cred că prietenul lor este un criminal…
L.L