SOC! Rapid risca sa nu primeasca licenta din cauza unei datorii post–mortem catre un simbol: “E dureros! Mergem la comisii!”

De: Cancan
Publicat: 11/03/2015 | 18:36

In aceasta iarna, Rapid a schimbat liniile. A plecat un intreg lot de jucatori, iar in loc a venit un nou contingent de mercenari adunati din toate colturile, cei care, alaturi de Sapunaru, Daniel Niculae si Pancu trebuie sa salveze echipa de la o condamnare mercantila dictata de fotbalul modern.

Dupa trei etape din retur si 7 puncte obtinute, reteta pare a fi una sanatoasa, mai ales ca fanii si-au recastigat increderea in echipa, iar feroviarii spera, cu socotelile clasamentului facute la virgula, in salvarea de la retrogradare. In tot acest tablou plin de optimism, o veste trista loveste Giulestiul.

“Domnul Moraru a uitat sa-i plateasca!”

Amarul adevar este legat numele lui Nicolae Manea. Cu grija statelor plata scrise in doua limbi, patronul Valerii Moraru pare ca a uitat un amanunt legat de onoarea clubului pe care l-a preluat.

Nicolae Manea a plecat cu scandal de la Rapid. Noii investitori l-au indeparatat din functia de presedinte

Este vorba de o datorie post-mortem catre fostul… jucator, capitan, antrenor, presedinte, simbol din Giulesti. Este vorba de o suma modica, 9500 de euro, bani pe care: “Domnul Moraru a uitat sa-i plateasca!”, a spus Florin Manea, fiul gloriei rapidiste, cel care s-a stins din viata in luna decembrie a anului trecut.

“ Moraru o duce pe mama cu vorba”

Baiatul lui Nae Manea a continuat si a povestit felul in care a fost umilita mama lui, cea careia i se cuvin banii datorati de clubul pe care sotul ei l-a slujit o viata: “Sa fiu inteles! Noi nu stam in acesti bani, insa pentru mama este o chestiune de onoare. Pot sa-i dau eu acesti bani. L-a sunat pe domnul patron si acesta i-a promis ca o sa-i dea banii vineri. Nu s-a intamplat asta, iar in ziua meciului de la Medias (n.r. luni), domnul Moraru nu a mai raspuns. O duce cu vorba si nu e frumos, din contra, e dureros. Repet, nu e vorba de bani, e vorba de onoare”, a declarat impresarul pentru CANCAN.ro.

Florin Manea este suparat pe Valerii Moraru

 

CITESTE SI: 

Ce sperante avea Nae Manea cu cateva zile inainte sa afle ca are cancer! „Sa nu ma uite nici nepotii dupa ce nu am sa mai fiu”

Imagini cutremuratoare de la inmormantarea lui Nae Manea! Nimeni nu se astepta ca tocmai EA sa lipseasca de la funeralii

Pericol cu licenta

Situatia nu este foarte placuta pentru Rapid, asta din cauza ca in calitate de mostenitor, sotia lui Nicolae Manea doreste sa se adreseze comisiilor pentru a recupera banii munciti de “nea Nae”. Iar acest lucru poate duce la o situatie stanjenitoare, asta pentru ca, pana la sfarsitul lunii martie, cluburile din Liga 1 trebuie sa demonstreze ca nu au datorii in vederea acordarii licentei necesare participarii in noul sezon! “Nu am de ales! O sa ma adresez comisiilor. Mama mea a fost dusa cu vorba. Familia mea nu sta in banii datorati de Rapid tatalui meu, insa este o chestiune de onoare. Aici e probelema. Pot sa-i dau eu mamei mele banii acestia, insa ea nu concepe acest lucru”, a spus Florin Manea.

Ce reprezinta Nicolae Manea pentru Rapid!

Jucator, antrenor si oficial al Rapidului, Nae Manea a strans peste 200 de meciuri in tricoul giulestenilor, intre 1973- 1980, respectiv 1981 si 1987, timp in care a marcat peste 50 de goluri in tricoul alb si visiniu. La inmormantarea sa au fost prezenti sute de suporteri, cei care au venit sa-si ia ramas bun de la rapidistul Manea, dar mai ales de la “nea Nea”, omul care aducea zambetul pe fata tuturor.