SOC! O super diva hip-hop din SUA va infunda puscaria. Trei luni de inchisoare pentru evaziune fiscala
Procesul artistei in varsta de 37 de ani a avut loc la un tribunal din orasul Newark, din statul american New Jersey.
Cantareata a recunoscut ca este vinovata, anul trecut, de faptul ca nu si-a achitat impozitele datorate fiscului american si mai ales pentru ca nu a declarat veniturile de 1,8 milioane de dolari obtinute intre anii 2005 si 2007.
Artista a spus ca a dorit intotdeauna sa plateasca acele impozite intr-o buna zi, explicand judecatorului, luni, ca se confrunta cu probleme financiare, dupa ce in ultimii ani a preferat sa traiasca retrasa, departe de industria muzicala.
Dupa succesul mondial obtinut in calitate de componenta a grupului Fugess, Lauryn Hill a ales sa urmeze o cariera solo si a cunoscut din nou gloria cu un album de debut deosebit de promitator, „The Miseducation of Lauryn Hill”, lansat in 1998.
Cantareata a lansat apoi, in 2002, un album live inregistrat la New York, inainte de a disparea de pe „radarul” mediatic, preferand sa apara doar sporadic pe scena.
Inainte de decizia tribunalului din Newark, avocatul cantaretei a spus ca artista a platit deja suma de 970.000 de dolari din datoria pe care o are fata de statul New Jersey si statul federal american.
Lauryn Hill a lansat in urma cu cateva zile un nou single, „Neurotic Society Compulsory Mix”, primul dupa multi ani, care este disponibil pe site-ul magazinului muzical online iTunes.
Potrivit contului de pe platforma Tumblr al cantaretei, aceasta ar fi fost „constransa sa lanseze aceasta piesa imediat”, evocand „o data limita” ce i-a fost impusa de justitia americana.
Lauryn Noelle Hill si-a castigat celebritatea in calitate de solista a grupului Fugees. Dupa destramarea trupei, cantareata a lansat, in 1998, primul ei material discografic solo, „The Miseducation of Lauryn Hill”, pentru care a fost recompensata cu cinci premii Grammy, inclusiv la categoriile „albumul anului” si „cel mai bun artist debutant”.
Dupa succesul rasunator obtinut cu acest album de debut, Lauryn Hill a decis sa dispara pentru o vreme din atentia presei, motivand ca detesta sa fie celebra si uraste industria muzicala.
Dupa o pauza de patru ani, artista a lansat „MTV Unplugged No. 2.0”, un material ce cuprinde inregistrari live si „cantece profund personale”. In ultimii ani, Lauryn Hill a inregistrat piese pentru coloanele sonore ale unor filme si a sustinut cateva concerte in cadrul unor festivaluri muzicale.
R.N.