Șoc la Pro TV! Florin Busuioc a fost „zburat” de la rubrica Meteo. Busu a spus astăzi tot: „Da, e adevărat”

De: Cancan
Publicat: 13/02/2019 | 13:20

S-au scurs trei luni de la infarctul lui Florin Busuioc și… de o scurtă vreme, el și-a reluat o parte dintre activitățile pe care le-a avut înainte de acest episod nefericit. Astăzi au apărut noi dezvăluiri făcute de prezentator despre experiența trăită, despre felul în care decurge recuperarea, dar și despre adevăratul motiv pentru care NU mai prezintă meteo la Știrile de dimineaţă Pro TV.

Citește și: “Vai, tati, am uitat că ai coastele rupte”. Dialog tulburător între Florin Busuioc și fiica lui de 9 ani

Florin Busuioc a spus motivul pentru care NU mai prezintă meteo la Știrile de dimineaţă Pro TV

În vârstă de 56 de ani, Florin Busuioc a acceptat să ofere un interviu amplu despre viața de după ce a păcălit moartea. În timpul declarațiilor, el a mărturisit că totul evoluează normal însă, din nefericire, deocamdată, nu poate respira complet din cauza coastelor rupte în timpul resuscitării și nu are voie să facă mult efort. Acesta este adevăratul motiv pentru care, în prezent, Busu prezintă doar seara informațiile despre starea vremii, nu și în cadrul Știrilor dimineții de la Pro TV , unde, de obicei, avea patru intervenții.

“Firească (n.r.: Răspunsul prezentatorului când a fost întrebat: «Cum e revenirea?») Am avut o revenire normală, fără eforturi prea mari, pentru că nu mai fac şi ştirile de dimineaţă, doar pe cele de seară. Da, dar deocamdată nu am voie să fac atât de mult efort. Dimineaţa e puţin mai complicat: sunt multe intervenţii de-ale mele şi e un timp îndelungat pe care trebuie să-l petrec acolo, sunt patru ore şi jumătate, iar pentru asta va trebui să-mi mai revin puţin cu coastele. Am nişte coaste rupte în urma resuscitării, aşa că nu pot să respir complet, iar asta mă ţine departe de programul de dimineaţă şi de teatru”, a mărturisit Florin Busuioc pentru jurnaliștii de la OK! Magazine.

Citește și: Florin Busuioc, poveste de viață impresionantă: “Eram cât o lingură!”

Întrebat ce își amintește din seara de 6 noiembrie 2018 când a suferit infarctul, prezentatorul de la Pro TV a făcut mărturisiri emoționante: “Măi, eu am avut noroc. Pentru că o oră am mirosit florile la rădăcină, cum mi-a spus doctorul. Timp de o oră n-am existat. Nimic. Am uitat complet acea zi”.

Citește și: S-a aflat abia acum! El este actorul care l-a salvat de la moarte pe Florin Busuioc. Mărturii înfiorătoare

Printre schimbările pe care le-a făcut după cumpăna de la finalul anului trecut se numără aceeea că a renunțat la viciul său: fumatul. Busu a început să fumeze de la 17 ani și… în unele zile fuma și câte cinci pachete de țigări pe zi.

“Îmi reproşez că am fumat ca un turc dement, nu ca unul normal. Am avut o viaţă cam dezorganizată, în sensul că mă culcam pe la 2 noaptea şi mă trezeam la 5. Acum mă culc la 22:30-23:00, sunt mult mai potolit. Şi nu mai simt deloc nevoia să fumez. Mi s-a luat. Nu neapărat că m-am speriat. N-am mai simţit nevoia să fumez. Sunt mai calm”, a mai spus Florin Busuioc în cadrul aceluiași interviu.

Când se întoarce Florin Busuioc pe scena teatrului

Îndrăgitul actor va reveni pe scenele teatrelor din România peste două luni.

“Da, teatrul e în pauză până în aprilie. Dar când voi reveni la acelaşi ritm nu va mai fi la fel. Dacă voi avea spectacol seara în ţară, a doua zi îmi iau liber dimineaţă. Pentru că programul ăsta nenorocit m-a terminat pe mine. Mi s-a întâmplat, de exemplu, să am spectacol la Petroşani, să ajung înapoi la Bucureşti la 5 dimineaţă şi să intru direct la Ştiri. Păi, nu se poate aşa. Cât să duci treaba asta?! Cred că mai mult din cauza asta am făcut eu infarctul. Aşa e (n.r.: a spus despre spectacolele de la Central Park şi Fidelitate.). Deocamdată nu pot fizic. Psihic sunt OK, dar fizic nu pot. Când starea mea va fi în regulă, voi începe chiar şi repetiţii la un nou spectacol. Urmează să mă decid asupra lui. Am cumpărat 25 de piese din America şi nu m-am hotărât încă pe care dintre ele o voi face. Toate sunt foarte bune, cu autori foarte buni, de la Steve Martin la Neil Simon.”, a mai dezvăluit pentru OK! Magazine.

Florin Busuioc – biografie

Florin Busuioc s-a născut pe 19 mai 1962 în Hunedoara. El a copilărit și aici, dar și în satul Şoimăreşti, judeţul Neamţ. Carismaticul artist este cunoscut mai mult ca om de televiziune decât ca actor. Toate acestea deși, visul de a deveni actor este cel care l-a adus în București. “Busu”, așa cum este cunoscut de public, și-a făcut debutul în televiziune în 1996, iar în anul 2010, a fost desemnat drept cel mai bun prezentator meteo de către Societatea Europeană de Meteorologie.

“Am început la TVR, cu o emisiune pentru copii, «Tip-Top Minitop», la care am ajuns făcând un film pentru TVR, o poveste ţăcănită cu o pisică scăpată printr-un hotel. Mă rog, era foarte drăguţ filmul. M-au remarcat producătorii de la «Tip-Top Minitop» şi mi-au propus să fac asta. A durat câţiva ani emisiunea, am mai făcut o emisiune în paralel, tot acolo, la TVR, tot pentru copii. Emisiunea a continuat şi după ce am plecat eu.”, a declarat prezentatorul TV pentru adevarul.ro.

În prezent, Florin Busuioc se află la al doilea mariaj. El este căsătorit de mai mulţi ani cu Liliana, împreună cu care are două fiice: Natalie şi Catinca. Prima soție, Marieta Busuioc, care i-a fost alături din 1991 până în 2008 i-a dăruit un băiat. Acesta se numește Florin Busuioc Jr.