O ipoteză șoc a apărut la Exatlon România. O concurentă din echipa roșie este suspectată că ar fi însărcinată, iar presupusul tată este un…faimos. Ana Georgescu nu a putut participa la ultimele jocuri, din cauza problemelor de sănătate. Cosmin Cernat a explicat starea ei de sănătate folosind o formulă mai neobişnuită: ”se întâmplă ceva în interiorul corpului ei”.
Fanii au observat acest lucru și au început să discute pe Facebook despre faptul că Faimoasa ar putea fi însărcinată. ”Poate are un bebe”, a scris o persoană. ”La asta m-am gândit şi eu”, a venit răspunsul. ”Să-i trăiască şi să le dea Dumnezeu sănătate la amândoi”, a mai scris cineva.
”Nu cred, dacă ar fi avut un bebe, medicul nu i-ar fi dat voie să mai participe la joc. Eu cred că de fapt dorul de casă, dorul de cei dragi au făcut-o să cedeze psihic puţin. O să-şi revină”, este o altă părere.
Au existat foarte multe speculații privind acest subiect, Printre ”suspecţii de serviciu” s-au numărat Mirel sau Pulhac. Bineînțeles, totul s-a discutat sub formă de glumă. În primul sezon, razboinica Roxana a fost suspectată că ar fi fost însărcinată după ce a vomitat la finalul unui traseu. Şi atunci, fanii s-au întrebat dacă aceasta nu este cumva însărcinată, lucru care s-a dovedit, evident, neadevărat.