Șoc la Antena 1! Insula Iubirii, în vizorul Organizației Centrul Filia, după episodul din cadă între Marius Moise și ispita Oana Monea: ”Pentru nicio femeie nu este simplu”

Publicat: 02/08/2023 | 18:27
Ispita Oana Monea, afectată de momentul din cadă, cu Marius Moise / sursă foto: Capturi video

În ediția din 28 iulie 2023 (episod 12, sezon 7) a emisiunii Insula Iubirii, ispitele au avut ocazia de a alege concurenții alături de care să meargă la întâlnire. Concurentul Marius Moise a fost ales de ispita Oana Monea să petreacă timp, într-un cadru romantic. Doar că, în urma întâlnirii avute, a avut loc un moment care a intrat în vizorul Organizației Centrul FILIA. Mai cu seamă, în episodul respectiv, concurentul și ispita se aflau în cadă. Întâlnirea a decurs în regulă, până în momentul în care Marius Moise a luat mâna ispitei și a condus-o în zona intimă. Însă fără să aibă consimțământ din partea ei. Iată mai jos, în articol, detaliile.

În ediția de săptămâna trecută, (episodul 12), a celui de-al șaptelea sezon Insula Iubirii, Radu Vâlcan le-a anunțat pe ispite că au ocazia de a alege concurenții alături de care să meargă la o întâlnire. De altfel, concurentul Marius Moise a fost ales de ispita Oana Monea. Cei doi au mers la masaj, apoi au stat într-o cadă plină cu spumă. Întâlnirea a decurs în regulă, până în momentul în care spiritele s-au „încins” în cadă. Chiar ispita Oana mărturisea faptul că „a fost un date reușit, până la un punct”.

Vezi și BIANCA GIURCĂ, MESAJ CONTROVERSAT DUPĂ CE A PRIMIT UN CADOU DE LA RADU VÂLCAN. FANII AU CRITICAT-O DUR: „NU CONSIDER CĂ AM FOST MANIPULATĂ”

Ispita Oana Monea, afectată după ce concurentul Marius Moise i-a luat mâna în cadă și i-a condus-o în zona intimă

Camerele video de la Antena 1 au surprins momentele dintre ispită și concurent, însă până într-un punct. După ce au participat la o sesiune de masaj, concurentul și ispita au intrat într-o cadă cu spumă. Acolo, au servit câte un pahar de vin și au început să poarte discuții scurte. Într-un moment, concurentul Marius Moise a luat-o de mână pe ispita Oana Monea, pe sub apă. Inițial, ispita a considerat că este „un gest drăguț”. Însă, gestul s-a transformat rapid într-unul fără consimțământ. Concurentul i-a condus mâna în zona intimă. Ispita s-a retras rapid. La testimoniale, a explicat ce s-a întâmplat atunci.

„Pentru că nu erau camere, pentru că era foarte multă spumă în apă, Marius m-a luat de mână. Și mi s-a părut un gest drăguț să mă ia de mână pe sub apă. Am crezut că e și el un pic tandru, romantic. Însă, din păcate, mâna mea condusă de mână lui a ajuns într-o zonă intimă. Nu am 16 ani să mă emoționez la lucruri din astea mărunte. Însă, pentru nicio femeie, oricât de multă sau puțină experiență ar avea, nu este simplu să te trezești cu astfel de gesturi. Mă bucur că am putut să mă stăpânesc și să nu-i răspund cum și-ar fi dorit cu adevărat să îi răspund. Am simțit că nu știe ce înseamnă respect, bun simț, sentimente, el știe doar ce înseamnă atracție sexuală și atât”, a spus ispita, la Antena 1, după acel moment.

Ispita Oana a cerut sfatul Simonei

De altfel, despre această situație nu a discutat doar cu staff-ul Antenei 1, ci și cu ispita Simona, care studiază psihologia. Pentru că s-a simțit afectată, ispita Oana a făcut o mărturisire.

„Am trecut prin toate stările, m-am dus pe plajă, am stat, m-am învârtit, am stat în leagăn, nu îmi venea să mă mai întorc în casă. Apoi, am încercat să vorbesc cu Simona care știu că este psiholog”, a spus Oana.

Citește și IMAGINILE VORBESC DE LA SINE! CONCURENTA DE LA INSULA IUBIRII CARE S-A SĂRUTAT CU O ISPITĂ MASCULINĂ, FĂRĂ SĂ SE GÂNDEASCĂ LA RELAȚIE: „NU A DAT ÎNAPOI NICI MĂCAR O SECUNDĂ”

Insula Iubirii, în vizorul Organizației Centrul FILIA

Derapajul concurentului de la Insula Iubirii a intrat, însă, în vizorul Organizației Centrul FILIA, o organizație feministă aplicată pe drepturile femeilor. Organizația s-a sesizat cu privire la momentul de hărțuire sexuală trăit de ispita Oana, în cadrul emisiunii de la Antena 1. Pe rețelele de socializare, organizația a făcut o postare referitoare la încălcările consimțământului participanților (ispite și concurenți), în emisiunea Insula Iubirii.

„De nenumărate ori am observat încălcări ale consimțământului participanților, atât din partea concurenților, cât și a ispitelor. Unul dintre cele mai grave abuzuri a fost prezentat în ediția de pe 28 iulie, când un concurent a luat mâna partenerei sale de date și a așezat-o pe organul genital. Acesta este un act de hărțuire sexuală și nu are ce căuta în niciun joc de seducție. Doar DA înseamnă DA! Orice interacțiune de natură sexuală trebuie să se bazeze înainte de toate pe CONSIMȚĂMÂNT”, se arată în postarea pe pagina de Facebook Centrul FILIA.

Solicitări către producători

De altfel, Centrul FILIA are și o solicitare către producătorii de la Antena 1: „Cerem producătorilor emisiunii:
– Să introducă în contractele participanților reguli ferme în ceea ce privește actele de hărțuire sexuală și violență de gen și să taxeze imediat orice abatere.
– Să colaboreze cu specialiști și să deruleze programe de educare în ceea ce privește consimțământul, la fiecare nivel: atât pentru echipa de producție, cât și pentru participanți.
– Să tragă la răspundere astfel de comportamente și discursuri pe canalele de comunicare ale emisiunii”.

Sursă foto: capturi video Antena 1 – Insula Iubirii