Rusia a fost suspendată de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 de către Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) pentru dopaj instituţionalizat, dar unii dintre sportivii săi vor fi autorizaţi să participe la competiţia organizată la PyeongChang (Coreea de Sud) între 9 şi 25 februarie, sub drapelul olimpic şi în condiţii stricte, informează AFP. CIO a anunţat de asemenea excluderea pe viaţă de la JO a vicepremierului rus Vitali Mutko, care a fost mult timp responsabil cu sportul.
Această decizie luată din motive sportive este o premieră în istoria olimpică şi vine într-o perioadă în care Rusia este acuzată că a introdus un sistem de dopaj instituţionalizat între 2011 şi 2015, mai ales la JO de iarnă 2014 pe care le-a organizat la Soci.
„Este vorba de un atac fără precedent împotriva integrităţii Jocurilor Olimpice şi a sportului. Comisia executivă a CIO a adoptat sancţiuni proporţionate în raport cu manipularea sistemică, protejându-i totodată pe sportivii curaţi”, a declarat preşedintele CIO, Thomas Bah, într-un comunicat. CIO urmează astfel, după doi ani, calea trasată de Federaţia internaţională de atletism (IAAF), care a suspendat Rusia pe 13 noiembrie 2015 după dezvăluirile despre un dopaj sistematic acoperit de autorităţile ruse în prima disciplină olimpică.
IAAF le-a permis atleţilor ruşi care au dovedit că nu s-au dopat să participe sub drapelul olimpic la JO 2016 de la Rio, apoi la Mondialele de la Londra din 2017. La aproape 17 luni de la dezvăluirile din iulie 2016 ale raportului McLaren despre dopajul de stat în sportul din Rusia între 2011 şi 2015, cu implicarea Moscovei şi a serviciilor secrete (FSB), CIO a hotărât deci să-şi asume responsabilităţile şi să sancţioneze Rusia. Înaintea JO 2016, instanţa supremă a olimpismului a renunţat să suspende superputerea sportivă, lăsând federaţiile internaţionale să facă o selecţie în rândul sportivilor ruşi, un procedeu care a atras multe critici în epocă. În final, doar atletismul a sancţionat cu asprime Rusia, care a prezentat o delegaţie de 276 de sportivi la Rio, faţă de 387 câţi erau prevăzuţi iniţial. După un an şi jumătate de anchetă efectuată de două comisii, înfiinţate de CIO şi conduse de elveţienii Denis Oswald şi Samuel Schmid, dovezile adunate au fost mult prea importante pentru ca instanţa olimpică să nu ia o decizie, comentează AFP.
Cristi P.