Apar noi informații în cazul crimelor din Caracal. Se pare că, ajuns la capătul puterilor, Gheorghe Dincă ar fi încercat să se sinucidă. Mai mult, bărbatul care susține că le-a răpit și ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu a recurs la acest gest extrem de nu mai puțin de 4 ori.
Gheorghe Dincă ar fi încercat, potrivit informațiilor povestite la Marius Tucă Show, să se sinucidă de nu mai puțin de 4 ori. Criminalul din Caracal pare că a ajuns la capătul puterilor, lucru ce l-a determinat să creadă că ar fi mai bine să-și pună capăt zilelor. Dorin Dumitran a povestit totul despre tentativele de sinucidere ale lui Gheorghe Dincă, dar și cine a fost cel care l-a salvat pe criminalul din Caracal.
„Cele mai sincere momente ale sale au fost acelea în care s-a simţit doborât psihic de el. Acel moment survine în noiembrie, când colegii mei – care au gestionat excepţional situaţia, de la Arestul central m-au anunţat că a intrat în refuz de hrană. El mai avusese anterior ideea suicidară. Am detensionat, l-am ventilat, să nu ne facă probleme, să nu ne facă eveniment. Pentru că a fost o armată de oameni, toţi colegii mei, la transport, îl luau pe semnătură. Răspunzi de el. Aici nu se discută”, a declarat Dorin Dumitran la Marius Tucă Show.
În momentele în care Gheorghe Dincă își dorea să-și pună capăt zilelor, erau anunțati specialiștii, astfel ca un asemenea gest să nu poată avea loc. Dorin Dumitran a mai mărturisit că Dincă a avut nu una, ci 4 tentative de suicid, dar de fiecare dată a fost salvat și convins să nu facă un gest necugetat.
„Au fost patru momente (când a vrut să se sinucidă, n.r.),. Am mai discutat cu el despre aceasta. Spunea că îşi bagă capul între gratia patului şi îşi va face de petrecanie. I-am replicat: Iubeşti prea mult viaţa. În activitatea mea de negociere, pe bloc şi pe stâlpi, ştiu cum arată… sunt priviri pe care nu le poţi uita de la cei sinceri care doresc să se sinucidă. Şi nu era autentic. (…) Aici nu contează ce cred eu, pentru că niciodată nu ştii dacă o va face”, a mai spus Dumitran.