De curând, Smiley și Gina Pistol s-au bucurat de o bine meritată vacanță. De această dată, cei doi au decis să se îndrepte către o destinație des aleasă de vedete. Este vorba despre Bali. Vacanța a fost una de vis, însă puțin atipică. Simley și Gina Pistol s-au abătut de la programul clasic de relaxare la soare și mese delicioase și au încercat și o experiență inedită. Aceștia au participat la un ritual de exorcizare.
După o perioadă destul de aglomerată, Smiley și Gina Pistol au decis că este momentul pentru o vacanță. Cei doi și-au dorit să se relaxeze, așa că nu au stat mult pe gânduri, și-au făcut bagajul și au plecat în Bali, alături de fiica lor. Acolo, aceștia s-au bucurat de frumusețile locului, s-au distrat, dar au avut parte și de o activitate atipică, la care nu mulți s-ar încumeta. Mai exact, cuplul a participat la un ritual de exorcizare.
(CITEȘTE ȘI: GESTUL GINEI PISTOL A REVOLTAT COMUNITATEA FOSTEI PREZENTATOARE DE LA CHEFI LA CUȚITE: „TERMINĂ CU PORCĂRIA ASTA”)
Smiley și Gina Pistol s-au bucurat din plin de vacanța din Bali, încărcându-și bateriile. Cei doi au explorat locul în care au ajuns, fiind pentru prima dată când vizitează insula. Aceștia au vizitat zona, s-au delectat cu preparatele tradiționale, s-au lăsat mângâiați de rezele soarelui, însă au avut parte și de o activitate mai puțin obișnuită.
Mai exact, aceștia s-au arătat dornici să participe la un ritual de exorcizare făcut de locuitorii insulei. Deși sună bizar, ritual este unul simplu și spectaculos de urmărit, căci este vorba, în esență, despre un dans specific. Concret, dansatorii intră într-o transă și alungă energiile negative din jurul oamenilor. La eveniment au participat o mulțime de oameni, curioși de ceea ce se întâmplă, printre care s-au numărat și Smiley și partenera sa.
Vacanța lui Smiley și a Ginei Pistol din Bali a fost una destul de lungă, asta pentru că aceștia au îmbinat utilul cu plăcutul. Dacă pentru fosta prezentatoare de la „Chefi la Cuțite” și pentru micuța Josephine a fost vorba numai despre relaxare, Smiley a și muncit, artistul aflându-se în majoritatea timpului într-un camp de muzică.
„Să vă povestesc cam ce fac eu de vreo șase zile. Au trecut deja de șase zile. Au trecut șase zile de când am venit în Bali. Andrei este la camp de muzică, eu tai iarbă la câini pe aici și ce pot să zic? Mă declar fan Bali.
Este prima dată când vin în Bali, sper să mai vin, pentru că este absolut superb. Nu pot să îi găsesc minusuri acestui loc: de la oameni care sunt foarte drăguți, mâncarea foarte bună, natura îmi place foarte mult, mă simt în siguranță. Mă plimb de vreo șase zile pe străzi și mă simt super safe”, a povestit Gina Pistol, în mediul online.
(VEZI ȘI: ASEMĂNAREA ULUITOARE DINTRE SMILEY ȘI TATĂL SĂU. IMAGINEA DE COLECȚIE A FAMILIEI MARIA)