Smiley a venit cu o idee de cadou de 18 ani, pentru fiica lui și a Ginei Pistol chiar înainte să se nască. Ce surpriză emoționantă au pregătit cei doi?
Josephine a venit pe lume în urmă cu aproximativ un an. Gina Pistol s-a chinuit multă vreme până a o naște pe micuță. Smiley pare a fi un tată fericit și împlinit, alături de noua sa familie.
CITEȘTE ȘI: CE A RĂSPUNS SMILEY LA ÎNTREBAREA ”CÂND ÎI VEȚI FACE UN FRĂȚIOR LUI JOSEPHINE?”
Gina Pistol și Smiley au vorbit recent despre ce surpriză urmează să primească Josephine în ziua în care ea va deveni majoră. Deși este mult prea devreme pentru a se gândi la acea zi, cei doi parteneri sunt foarte entuziasmați.
”Noi am făcut o treabă, fix înainte să plecăm la maternitate. Eu i-am zis Ginei că aș vrea să facem o filmare, la Josephine în cameră, să-i vorbim ei la 18 ani (n.r. – să-i transmită un mesaj). Și Gina mi-a zis că nu poate, că o să plângă… dar fix înainte cu jumătate de oră sau o oră, înainte să plecăm la maternitate, am pus telefonul să vorbim.
Nu ne-am făcut niciun plan, am zis hai să vorbim despre ce simțim. Și atât am zis… draga noastră Josephine, și am început să plângem amândoi ca proștii”, a spus Smiley.
Cântărețul a declarat că și el a primit din partea părinților un cadou asemănător. O înregistrare de pe vremea când Smiley avea doar trei ani.
”Dar până la urmă am reușit să spunem niște lucruri, pe care eu nu mi le amintesc, nici nu pot să mă uit la filmare acum, dar vrem să i-o dăm la 18 ani. Eu am învățat asta de la ai mei. Părinții mei, când am făcut 18 ani, mi-au făcut cadou o înregistrare cu mine la 3 ani”, a mai spus Smiley, scrie SpyNews.