Smiley, concurent in afaceri cu Oana Zavoranu
AFACERE . Inspirat de conceptul turneului Smiley X4 Tour, cantaretul ar putea scoate pe piata patru papusi cu chipul lui STRATEGIE . Papusa Oanei a fost scoasa la vanzare inainte de Craciun Solistul trupei Simplu, Smiley, a demarat primul sau turneu solo care are la baza un concept absolut original. Ajutat de prietenul si colaboratorul lui, Marius Moga, precum si de tehnologie, cantaretul va oferi publicului niste spectacole in care va evolua pe scena alaturi de alte trei personaje, toate avand chipul lui, dar personalitati diferite. Cei trei alter-ego ai lui Smiley (Miley, Iley si Ly) ar putea ajunge si papusi, Marius Moga marturisind ca i-a incoltit ideea de a vinde cele patru personaje sub forma de jucarii. „Am putea sa facem si niste papusi pe care, de ce nu, sa le vindem impreuna cu DVD-ul spectacolului”, a spus Moga. Daca ideea s-ar materializa, Smiley ar deveni a doua vedeta din showbizul autohton, dupa Oana Zavoranu, care si-ar face papusa dupa chipul sau. Vedeta a scos pe piata papusa „Oana”, creata respectand in detaliu asemanarea cu originalul, la finele anului trecut. Potrivit declaratiilor date de bruneta, vanzarile pe primul trimestru au fost neasteptat de bune. Pana la materializarea proiectului cu papusi, Smiley este preocupat, insa, de reusita spectacolului pentru care a luat lectii de actorie cu Dorina Chiriac. „Toate cele trei personaje au ceva din personalitatea mea, dar pe unele mi-a fost mai greu sa le interpretez. De exemplu, la Ly a trebuit sa invat sa vorbesc intr-un anume fel, asa, mai simandicos”, a spus Smiley, caruia i-a prins bine experienta dramatica si serialul „Cu un pas inainte”. Turneul Smiley X4 Tour va incepe pe data de 22 mai la Cluj si va continua la Sibiu, Pitesti, Arad, Galati, Iasi, Bucuresti si Constanta. (U.M.V.)