Smiley a anunţat finalul poveştii de iubire! Rămâne cu Gina Pistol?! „Mai mult de-o viaţă”
Smiley a postat deznodământul poveștii de iubire cu Gina Pistol. Răspunsul se găsește în „Mai mult de-o viață”, ultimul episod al serialului muzical cu același titlu, semnat de Smiley.
Smiley dezvăluie finalul mult așteptat al poveștii de iubire în 5 acte din serialul său muzical ”Mai mult de-o viață” odată cu lansarea ultimului episod care dă și numele proiectului. După povestea unei prietenii infantile ce naște o iubire inițial inocentă, apoi pasională și, într-un final trădată, Smiley dă acum verdictul: este final sau continuare în iubirea începută în primul episod și încercată de drame în următoarele? ”Iubirea moare sau supraviețuiește parcursului unei vieți? Sufletele iartă și se regăsesc sau păstrează urmele suferinței și închid porțile? În fiecare poveste, verdictul depinde de protagoniști. În serialul „Mai mult de-o viață”, finalul este spus de noi, de Gina și de mine, și de felul în care vedem noi iubirea.”, anunță Smiley ultima filă din serialul său muzical în 5 acte.
După ce primele patru episoade ale serialului, „Locul sfințește omul”, „Nu mai există dup-aia”, „Purtat de vânt” și „Mi-aduc aminte” au spus povestea copilăriei fericite, a adolescenței tumultuoase, a drumului spre succes și a iubirii pasionale, dar trădate a trei buni prieteni, „Mai mult de-o viață” pune punctul pe I și arată chipul iubirii mature, traversate de timp și drame, dar și de pasiune și destin.
„De-aș avea mai mult de-o viață, te-aș iubi de două ori, până dincolo de stele, până dincolo de nori. Dac-aș lua-o de la capăt, tot pe tine te-aș iubi, ești cu totul peste toate, tu îmi ești, tu îmi vei fi”, spune refrenul celei mai noi piese a lui Smiley care a dat sensul și numele proiectului „Mai mult de-o viață”.