Sorin Constantinescu, fostul manager al mai multor cazinouri din București, a vorbit despre perioada în care pierdeau dar și câștigau bani diverse vedete din România la jocurile de noroc, cum ar fi fostul impresar Giovani Becali, fostul selecționer Victor Pițurcă, manelistul Florin Salam, Serghei Mizil sau Augustin Viziru.
Într-un video postat pe TikTok de către un utilizator, Sorin Constantinescu a povestit despre momentul în care Giovani Becali și Victor Pițurcă au falimentat Rin Casino.
”Giovani lua 100 de mii pe datorie, mergea la masă și el juca Poker cu Pițurcă. Ce norocos era Pițurcă, câștiga de fiecare dată 100 de mii. 4 milioane de euro a luat de la ăia. Până au închis cazinoul, că au dat faliment. Când au închis cazinoul era pe caiet 4 milioane de euro.
Se făcuse 9 dimineața, băi Giovani, ai făcut 150.000 de dolari, sunt mort de somn, vreau să plec acasă. Am 20 de ore, du-te și te culcă. Ai zis că sunt hoț, că ți-am pus magnet, acum ai câștigat du-te și te culcă… Nu frate, zice el, acum când câștig mă dai afară?
Joc cât vrea mușchii mei… Bine, frate, joacă. Într-o oră i-a pierdut și pe ăia 150.000. Sună doi cămătari, mai vin ăia cu 250.000 de dolari, îi pierde și pe ăia… Se face 12 și îmi zice să-i dau banii înapoi că altfel cheamă poliția!
Bă, ești prost! Aici e Hilton, sunt camere de luat vederi, se bagă banii în contabilitate. E un bar în Pipera acolo și jucau barbut cu țiganii și dacă pierdeau ăia le luau banii înapoi… Aici e la Hilton, în centrul Bucureștiului, frumos, civilizat, civilizație, nu-ți pot da banii înapoi”, a povestit Sorin Constantinescu, fostul manager al mai multor cazinouri din București, într-un video postat pe TikTok.
La un moment dat, utilizatorul rabyx999x de pe platforma de socializare l-a întrebat pe Sorin Constantinescu despre perioadele în care jucau la cazinouri Florin Salam, Augustin Viziru, dar și dacă Serghei Mizil a fost vreodată un împătimit al jocurilor de noroc.
”E adevărat că Salam a făcut cu 100 de lei a făcut un milion?”, îl întreabă utilizatorul de Tiktok, rabyx999x,
”Nu, invers, cu un milion a făcut 100 de lei.
Serghei Mizil nu juca la cazinou, nu era jucător.
Augustin Viziru nu a pierdut nimic. Lua împrumut 100, 200, adică nu juca el milioane, nu a văzut în viața lui milioane, nici la televizor. De unde d***u a pierdut mult? Că niciodată nu a făcut mult. Nu? Poți să pierzi mult, dacă nu ai mult?”, a răspuns Sorin Constantin, pe TikTok.