Parlamentul Slovaciei a aprobat vineri prelungirea stării de urgenţă în contextul pandemiei de coronavirus. După o dezbatere în plen ce s-a desfăşurat cu intermitenţe începând de miercuri, o largă majoritate a parlamentarilor a votat în favoarea moţiunii guvernului de prelungire a stării de urgenţă.
Starea de urgenţă, care a fost declarată la 1 octombrie şi de atunci a fost prelungită de mai multe ori în Slovacia, va fi valabilă acum până pe 19 martie. Alături de alte prevederi, starea de urgenţă permite recrutarea şi transferul forţat al lucrătorilor din sistemul sanitar, precum şi interzicerea reuniunilor.
VEZI ȘI CORONAVIRUS ROMÂNIA 26 FEBRUARIE. CÂȚI PACIENȚI AU MURIT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Potrivit autorităţilor, de la începutul pandemiei 303.420 s-au infectat în Slovacia şi aproape 7.000 de persoane au decedat din cauza COVID-19. Ţara central-europeană are aproximativ 5,5 milioane de locuitori.
Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), numărul de noi contaminări la 100.000 de locuitori este în Slovacia de 526 în ultimele 14 zile, mai mare de patru ori decât în Germania. Cu 239,3 decese de COVID-19 la un milion de locuitori în ultimele 14 zile, Slovacia se află în prezent pe primul loc la acest capitol între ţările Europei.