O situație tragică are loc în Congo. Peste o sută de persoane au murit și au dispărut, după ce o ambarcațiune improvizată a naufragiat pe fluviul Congo. Incidentul a avut loc la începutul acestei săptămâni.
Situație tragică în Congo: peste o sută de persoane au decedat și au dispărut, după ce o ambarcațiune improvizată a naufragiat, la începutul acestei săptămâni, pe fluviul Congo. În cursul serii de vineri, autoritățile au descoperit 51 de trupuri. De asemenea, Nestor Magbado, purtător de cuvânt adjunct al guvernatorului provinciei Mongala (nord-vest), susține faptul că 69 de persoane sunt dispărute. Totodată, există și 39 de supraviețuitori. Până în acest moment, autoritățile au oferit cifre estimative pentru persoanele dispărute.
Conform stiripesurse, ambarcațiunea era compusă din nouă pirogi motorizate, legate între ele. Naufragiul s-ar fi produs în urma supraîncărcării ambarcațiunii, dar și din cauza vremii nefavorabile.
De asemenea, autoritățile provinciale au declarat trei zile de doliu. Magnitudinea incidentului, care a avut loc în noaptea de luni spre marți, s-a aflat abia în cursul serii de vineri, când jurnaliștii locali au aflat informații legate de tragedie, apoi, sâmbătă dimineața, autoritățile au confirmat informațiile.
Citește și SCENE ÎNGROZITOARE ÎN CONGO! NOUĂ FEMEI AU FOST ARSE PE RUG DUPĂ CE AU FOST ACUZATE DE VRĂJITORIE
În luna aprilie, o altă tragedie s-a produs tot pe fluviul Congo. Atunci, cel puțin 60 de persoane au decedat, iar alte peste 240 de persoane au fost date dispărute, tot în urma unui naufragiu. Aproximativ 300 de supravieţuitori au fost găsiţi lângă locul accidentului, în provincia Mai-Ndombe.
Sursă foto: Pixabay