Situație tot mai critică pentru cadrele medicale din România! O asistentă UPU din Cluj-Napoca a fost confirmată cu noul coronavirus
Încă o situație dramatică a fost raportată oficial în ceea ce privește numărul cazurilor de infecție cu COVID-19. Deputatul USR Emanuel Ungureanu susţine că o asistentă de la Unitatea de Primire Urgenţe Cluj-Napoca a fost depistată pozitiv la testul pentru coronavirus şi se află internată la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj.
”Situaţie dramatică la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj! O asistentă de la UPU Cluj a fost depistată pozitiv la testul pentru coronavirus şi se află internată la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj. Mai multe asistente şi medici din sistemul de primiri urgenţe au fost testaţi pentru coronavirus şi sunt preventiv în izolare, conform procedurilor. Vestea bună este că mulţi dintre ei au primit primul rezultat şi este negativ” a scris pe Facebook deputatul USR Emanuel Ungureanu.
CITEȘTE ȘI: SURSE: Coronavirus, confirmat la Jandarmeria București
Acesta consideră că trebuie ca epidemiologii să găsească sursa sigură de infectare pentru a diminua răspândirea.
Conform deputatului USR, sursa contaminării ar putea fi o pacientă care nu a fost testată la timp de DSP Cluj şi a fost plimbată prin mai multe circuite ale Spitalului Judeţean Cluj.
”Pentru că nu se testează suficient de mult şi se prelucrează greoi probele, pacienţii suspecţi sunt plimbaţi prin UPU pe circuite unde sunt şi pacienţi cu alte diverse patologii. Pericolul de contaminare este major”, consideră Ungureanu.
CITEȘTE ȘI: ȘOC în lumea sportivă românească! La doar 22 de ani a murit fulgerător
Deputatul spune că personalul de la UPU Cluj se plânge că nu sunt încă suficiente echipamente de protecţie.
”Măştile speciale PFF 2 şi 3 sunt o raritate pe feţele personalului din UPU!”, relatează Emanuel Ungureanu.