O situație de la Târgu Jiu a ajuns în atenția reprezentanților ISJ Gorj, recent. Mai cu seamă, este vorba despre conducerea unei grădinițe din oraș care a transmis către părinți o declarație privind asumarea riscului la cutremur. În condițiile în care părinții ar fi dorit să îi trimită pe cei mici la grădiniță, ar fi trebuit să semneze declarația. Ulterior, documentul a fost retras! Iată detaliile mai jos, în articol.
Conducerea unei grădinițe din Târgu Jiu a transmis, recent, către părinți o declarație pe propria răspundere privind asumarea riscului la cutremur. În ultima perioadă, au avut loc cutremure însemnate în România, dar și sute de replici. În urma acestora, mai multe clădiri au suferit pagube. (Vezi AICI)
După ce conducerea respectivei grădinițe din Târgu Jiu a transmis declarațiile pe propria răspundere, o echipă din cadrul Inspectoratului Școlar Județean s-a deplasat la fața locului, pentru a evalua situația expusă. Este adevărat că, în cursul zilei de luni, Consiliul de Administrație și directorul unității au trimis către părinți o asemenea declarație, act ce a fost aprobat de Consiliul de Administrație al grădiniței. Însă, ulterior, documentul a fost retras.
„Din discuţiile purtate cu membri ai CA (Consiliului de Administraţie – n.r.) şi cu directorul unităţii, a reieşit că, la data amintită (n.r. – luni), a fost trimis părinţilor, urmând a fi completată, o declaraţie pe propria răspundere prin care părinţilor/ aparţinătorilor legali li se aducea la cunoştinţă riscul producerii unor evenimente seismice, aspect ce trebuia asumat prin semnătură de către aceştia.
Actul fusese supus aprobării de către Consiliul de Administraţie al unităţii. Documentul a fost retras ulterior, iar în acest moment nu există un alt act similar, care să poată îngrădi accesul preşcolarilor şi antepreşcolarilor la educaţie. Facem precizarea că acest caz este unul singular, neexistând o altă unitate de învăţământ care să fi dat un document similar”, a transmis Prefectura, potrivit Agerpres.
Ulterior, primarul municipiului Târgu Jiu a cerut demisia directoarei grădiniței respective.
Sursă foto: Colaj Pixabay