Situație fără precedent în România. Debitul Dunării scade alarmant de la o zi la alta

Publicat: 07/08/2022 | 22:37
Dunărea. Foto: Facebook

România se confruntă cu o situație neplăcută din cauza temperaturilor ridicate și a secetei din ultima perioadă. Debitul Dunării a scăzut semnificativ, ceea ce îi face pe specialiști să fie din ce în ce mai îngrijorați. Lucrurile ar putea să se înrăutățească și mai mult în cazul în care ploile nu își vor face apariția.

Seceta din ultimele săptămâni nu a afectat doar plantele cultivate de producători, ci și lacurile și râurile de pe tot teritoriul României. Din ce în ce mai multe locuri încep să sece, iar Dunărea, cel mai important fluviu din țară, își reduce semnificativ cantitatea de apă.

VEZI ȘI: TRAGEDIE PE DUNĂRE! DOUĂ FETE DE 18 ANI AU DISPĂRUT ÎN APA FLUVIULUI

Debitul fluviului Dunărea scade semnificativ de la o zi la alta

Românii ar putea avea probleme destul de mari dacă precipitațiile cantitative nu își vor face apariția pe tot teritoriul țării. Lacurile au secat deja, iar fluviul Dunărea și-a micșorat debitul mai mult ca niciodată, anunță Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). În următoarea săptămână vor fi identificate tot felul de schimbări, atât la intrarea în țară, cât și în aval.

„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în prima zi staţionar, scade la valoarea de 2.000 mc/s în următoarele două zile, apoi în scădere până la valoarea de 1.950 mc/s unde rămâne staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului relativ staţionare pe sectorul Gruia – Calafat şi în uşoară creştere pe sectorul Bechet – Tulcea, iar în a doua parte a intervalului debitele vor fi relativ staţionare pe tot sectorul românesc”, arată prognoza INHGA.

CITEȘTE ȘI: DUNĂREA A MAI FĂCUT O VICTIMĂ. UN TÂNĂR DE 18 ANI A FOST GĂSIT MORT LA 20 DE METRI DE MAL

Hidrologii au tras un semnal de alarmă cu privire la schimbările care ar putea apărea în următoarele zile ale lunii august. Se pare că vor exista unele scurgeri pe versanții din zonele Crișana, Maramureș și nordul Moldovei. Debitul râurilor ar putea crește în cazul în care vor apărea averse torențiale, însemnate cantitativ.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult