Situație fără precedent! A fost concediat pentru că a vrut să fie alături de fiul lui grav bolnav
Fiul Laurei Hicklin și al lui Dale Barker, Toby, a murit după ce s-a luptat pentru viața lui timp de trei săptămâni în spital. Pe lângă această pierdere devastatoare, Dale a fost concediat din cauză că a vrut să fie alături de copilului lui.
Toby a murit în brațele lui Dale pe 13 noiembrie. În timp ce se afla lângă incubatorul său, Dale a trebuit să răspundă apelurilor neîncetate de la șeful său, care-l întreba când se va întoarce la muncă. A doua zi după ce părinții și-au îngropat copilul, el susține că șeful l-a sunat să-l întrebe despre întoarcerea sa, deoarece concediul său legal de două săptămâni de doliu parental se încheiase.
Mai târziu și-a dat seama că absența sa pe fondul morții copilului său a dus la rezilierea contractului său de muncă.
Ce veste le-a dat viața peste cap Laurei și lui Dale. Nu se gândeau niciodată la așa ceva
Laura și Dale aveau o căsnicie fericită și s-au bucurat nespus de mult când au aflat că vor deveni părinți, chiar dacă nu era primul lor copil, amândoi având câte un copil din relațiile anteriore. Însă, când Laura avea 36 de săptămâni de când îl purta în pântec pe micuțul lor băiețel, medicii au observat ceva bizar. Atunci li s-a spus că micuțul lor, pe nume Toby, are un defect cardiac și au fost avertizați că s-ar putea să nu trăiască.
După ce medicii le-au spus că ar putea muri în câteva minute de la naștere, au făcut ca intrarea în travaliu să fie traumatizantă pentru Laura. Încă mai are flashback-uri și atacuri de panică:
,,Când ni s-a spus că s-ar putea să nu reușească, am crezut că au făcut o greșeală. Nu mi s-a părut real. Știind că s-ar putea să nu supraviețuiască nașterii a fost copleșitor.Mi-a fost atât de frică să nu se întâmple pentru că, în timp ce el era în mine, era în siguranță.”, a spus Laura despre travaliul ei.
Ei au primit vestea tristă înainte de weekend, iar Toby s-a născut natural marți, 24 octombrie. Chiar dacă speranțe mai erau, fiul lor a murit și nu au mai avut cum să-i schimbe soarta.
Cum a ajuns Dale să fie concediat
Dale a vrut să rămână până în ultimul moment alături de fiul lui, dar acest lucru se pare că l-a costat scump. Astfel, bărbatul a ajuns să își piardă locul de muncă, pentru că a stat prea mult în spital, alături de fiul lui:
,,Nici măcar nu-mi îngropasem încă fiul și mă sunau. Nu voiam să o părăsesc pe Laura, era într-o stare vulnerabilă și lucram în ture de 12 ore. A fost pur și simplu nedrept și greșit din partea lor să facă. Aveau personal de agenție care ar fi putut să mă acopere. Când m-au sunat la căpătâiul lui eram, am fost pur și simplu copleșit. Nu știam dacă fiul meu va trăi și ei mă întrebau când mă întorc, am ajuns să nu le mai răspund la telefon.”, a explicat Dale.
În urma acestei tragedii, Dale și soția lui au luptat pentru a-și face dreptate, considerând că nu doar mama trebuie să aibă drepturi atunci când vine vorba de propriul copil, cât și tatăl, pentru că și el suferă. Astfel, au făcut o campanie care militează pentru aceste drepturi:
,,Pierderea unui copil este incredibil de dificilă pentru ambii părinți, motiv pentru care am introdus concediul de doliu parental, care dă dreptul părinților eligibili la o perioadă de concediu și plată. Știm că angajatorii buni își vor trata angajații care suferă de doliu cu compasiune și îi vor încuraja cu tărie să depășească minimul legal atunci când pot.”, a declarat purtător de cuvânt al Departamentului pentru Afaceri și Comerț.
Chiar dacă ei au suferit enorm, speră ca prin pierderea fiului lor să se ridice un semnal de alarmă și lumea să fie mai bună. Cât despre starea lor, cei doi părinți încă nu s-au vindecat și nu o să îl poată uita niciodată pe copilul lor. Intrând în casa Laurei Hicklin și a lui Dale Barker, există semne clare că o parte din ei lipsește, pierderea lor devastatoare fiind evidentă prin fotografiile înrămate ale băiețelului lor. În plus, într-un colț al sufrageriei se află cu mândrie pomul lor de Crăciun, Toby’s Tree, unde sunt scrise mesaje și urări de bine pentru sufletului curat al lui Toby.
FOTO: The Mirror