Cătălin Botezatu a fost supus, în Turcia, unor intervenții chirurgicale, iar medicii i-au extirpat o tumoră cancerigenă. Designerul se reface, acum, iar mesajele sale transmit că totul reintră în normalitate, încetul cu încetul, atât psihic, cât și fizic. Dar au fost momente dificile, plus o experiență de viață care l-a marcat și l-a determinat să tragă concluzii importante.
După operație, Cătălin Botezatu a pierdut nu mai puțin de 2 litri de sânge, însă, din ceea ce mărturisește, reiese că tot ce a fost mai greu a trecut. Sunt amitiri dureroase, iar designerul spune că nici nu poate explica totul în cuvinte. A fost imobilizat, timp de 17 zile, între două operații, a suferit o hemoragie internă, a avut halucinații. „Nu e ușor într-o lună și un pic să suporți 4 operati, să stai în spital aproape non-stop, să înduri niște dureri, nu stiu… Eu am trecut prin ceva ce nu pot explica în cuvinte. În a doua și a treia operație am stat 17 zile imobilizat […] Am făcut o nouă hemoragie internă. Mi s-a m-ai făcut o altă operație […] Mi s-au administrat niște medicamente, de pe urma cărora aveam niște halucinații extrordinare. A fost crunt. Nici eu nu știam ce mă mai doare, a fost groaznic”, a mărturisit Cătălin Botezatu.
Celebrul designer a recunoscut că, momentan, nu se află în cea mai bună formă și nu arată prea bine, spunând că a slăbit 12 kilograme și nu este așa cum ar dori să fie. Însă a ajuns la o concluzie esențială după această perioadă dificilă din viața sa. Cea mai importantă este… sănătatea. „Nu sunt în forma cea mai bună. Chiar mă uit așa la mine și îmi fac poze și vreau să postez, dar nu arăt bine. Am slăbit 12 kilograme. Nu sunt așa cum vreau să fiu. Nu mai am aceeași putere. Mi-am dat seama că cea mai importantă e sănatatea”, a mai spus designerul, pentru Antena Stars.
Cătălin Botezatu a urcat pe conturile sale de socializare o înregistrare în care le mulțumește tuturor pentru mesaje, mai ales apropiaților care s-au îmbarcat de urgență în avioane și au mers la el, în clinica din Istanbul, unde a fost operat la colon. În timpul declarațiilor, celebrul designer a dezvăluit că starea lui de sănătate este una bună și că se află în perioada de recuperare care este una extrem de grea. În prezent, el se află la pensiunea unei bune prietene.
“Bună, dragii mei! După o absență de 20 de zile, iată că intru din nou în contact cu voi. O fac în primul rând pentru a vă mulțumi, pentru că au fost atât de multe… mii de mesaje pe toate rețelele de socializare, încât mă simt onorat și mă simt mai iubit ca niciodată. Vă mulțumesc, începând cu prietenii mei, care s-au urcat în avioane în momentul în care au aflat de ceea ce mi se întâmplă, până la persoane care mi-au scris din toate colțurile lumii; și care au sunat neîncetat și care mi-au transmis neîncetat zeci, sute de mesaje, interesându-se de viața mea. Sunt bine acum, sunt ok, sunt în România. Sunt într-un loc drag mie, la Mary, buna mea prietenă, aici, la pensiune, mai am o perioadă de recuperare, care este destul de grea, dar peste care voi trece. Și vă asigur că totul o să fie bine de acum încolo și vom ține legătura mai mult. Încă o dată: mii de mulțumiri prietenilor mei, medicilor, oamenilor de televiziune, oamenilor din televiziuni, lista este enormă. Cert este că vă iubesc foarte tare și m-am simțit atât de iubit, încât asta mi-a dat putere. Vă mulțumesc și vă iubesc.”, a spus designerul într-o filmare făcută publică atât pe Instagram, cât și pe Facebook, după ce și-a revenit din operație.