Situație dramatică la Spitalul Județean Craiova. Dezvăluirile făcute de manager: ”Am pus tărgi între paturi ca să mai conectăm pacienţi la oxigen”
La Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Craiova, medicii apelează la soluții extreme pentru a-i ajuta pe pacienții infectați cu noul coronavirus. Dezvăluirile făcute de managerul unității spitalicești sunt tulburătoare.
În rezervele din izolatorul Covid, unde sunt câte două locuri, medicii au amplasat tărgi între paturi pentru a putea conecta la oxigen pacienţi. Spitalul a mai operaţionalizat două paturi ATI şi are acum un total de 30 de paturi.
”Situaţia este dramatică. Începând de vineri după amiază ne-am confruntat cu un nou val covârşitor de pacienţi. Avem acum (luni dimineaţă – n.red.) 37 de pacienţi în UPU, toţi cu necesar de oxigen. Am mai operaţionalizat sâmbătă seară două locuri în etajul IV, în sectorul Covid, cu aprobarea CJCCI. Fiecare salon din izolator are acum câte trei pacienţi în loc de doi, am mai pus câte o targă, pentru că aceasta e mai îngustă şi încape între paturi, ca să conectăm mai mulţi pacienţi la oxigen.
Instalaţiile de oxigen funcţionează la capacitate maximă şi tot nu este de ajuns. Avem şi pacienţi pe concentratoare, cei care au un necesar mai mic. Alte surse de oxigen nu mai avem. Suntem depăşiţi. Am rugat Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă să mai redirecţioneze din cazurile mai puţin severe către celelalte unităţi Covid, căci nu mai facem faţă”, a declarat managerul Laurenţiu Ivanovici pentru Gazeta de Sud.
Conform ultimelor informații, la nivelul întregii țări sunt ocupate 1.468 de paturi ATI. Doar 3 paturi ATI sunt libere pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2. În București nu mai sunt paturi ATI libere pentru pacienții de COVID-19.
Potrivit autorităților, se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Coronavirus România, 4 octombrie
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.682 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 218 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.319. Din totalul pacienților internați, 366 sunt minori, 345 fiind internați în secții și 21 la ATI. În intervalul 02.10.2021 (10:00) – 03.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 150 de decese.
Din totalul de 150 de pacienți decedați, 141 erau nevaccinați și 9 vaccinați.