Situație dramatică în satul Căpeni, județul Prahova, acolo unde aproximativ 300 de persoane sunt evacuate în urma riscului ca digul de protecție care reia unda de viitură de pe râul Olt să se rupă, informează evz.ro.
„Probabilitate crescută de rupere a digului de protecţie care preia unda de viitură produsă pe cursul râului Olt, în comuna Baraolt, sat Căpeni. La nivel local s-a dispus evacuarea preventivă a aproximativ 300 de persoane din 130 de locuinţe”, a anunțat IGSU. (VEZI ȘI: Vremea se schimbă radical! Sâmbătă vom avea 20 de grade, iar duminică doar două. Prognoza meteo pentru următoarele zile)
Autoritățile au făcut apel la cetăţenii din satul Căpeni să manifeste înţelegere şi să pună imediat în aplicare măsurile dispuse de autorităţi. Decizia de evacuare a locuitorilor din Căpeni a fost luată de primar împreună cu prefectul județului și șeful de Departament pentru Situații de Urgență.
„Potrivit datelor furnizate există posibilitatea ca digul de protecţie din zonă să cedeze înainte de traversarea în totalitate a viiturii, care este prognozată pe o durată de circa 10 ore”, a avertizat IGSU.
Ploile vor bate în retragere în orele următoare, dar temperaturile ridicate vor continua să topească zăpada de la munte, aşa că pericolul de inundaţii nu a trecut încă. Vremea se va încălzi și mai mult în următoarele zile, dar un nou val de frig va ajunge duminică în România, provocând diferențe semnificative de temperatură de la o zi la alta.
https://www.facebook.com/departamenturgente/videos/930437937117878/?q=c%C4%83peni