Situație alarmantă! Numărul persoanelor din România infectate cu coronavirus a ajuns la 1.029

Publicat: 26/03/2020 | 13:07

În cursul acestei dimineți, în România au ajuns 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă a NATO. Cele 100.000 de combinezoane de protecție, achiziționate de România, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, vor fi alocate în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 548 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 14 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentruacestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara,28 la București, 6la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

Până astăzi, 17 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 123 denoi cazuri de îmbolnăvire.

Una dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 este jandarm la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, care a contactat virusul în cadru familial. La nivelul unității au fost luate de urgență toate măsurile necesare referitoare la izolarea, atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 7 ani și 87de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 29 depacienți, din care 23 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt6.151de persoane. Alte 110.042 depersoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 15.998de teste, din care 823 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482deapeluri la numărul unic de urgență 112 și 10.024la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 183de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 desancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia,3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg.De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus)și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie,au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 25 martie 2020, au fost raportate 204.930 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia  69.176 (+5.249) 6.820  (+743) 9.362   (+1.036)
Spania 39.673 (+6.584) 2.696  (+514) 5.367   (+1.573)
Franţa  22.302 (+2.446) 1.100   (+240) 3.907    (+619)
Germania  31.554 (+2.342) 149     (+23) 3.547    (+257)
Regatul Unit  8.077   (+1.427)  422    (+87) 140

Sursă Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 25 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*  
416.916 (+38.875)   18.565 (+2.200) 114.911  (+6.282)