Sinucidere bizara in tabara secreta de la Schela
Trupul neinsufletit al tanarului Cristian Dobre a fost observat ieri dimineata de catre participantii la festival. Tanarul era spanzurat de creanga unui copac si nu a lasat niciun bilet prin care sa-si justifice gestul. Cristian Dobre venise din Buzau si era unul dintre cei aproximativ o mie de tineri care au luat parte la festivalul de muzica intitulat „Rebirth – Fire Festival”. Politistii au audiat o parte dintre participantii la festival, afland de la acestia ca, in urma cu o zi, Cristian Dobre s-a aratat nemultumit fata de preturile mari practicate la singurul bar de acolo.